AcasaAcasa  InregistrareInregistrare  Conectare  

Distribuiți | 
 

 Plajă la 1500 ft

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2373
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Plajă la 1500 ft   Lun 20 Iul 2015, 13:40

Televiziunile contemporane se întrec în a prezenta partea de nord a Litoralului românesc, cu ale sale cluburi de fițe și cu fițoșii respectivi, neglijând sudul Dobrogei, cu “salba de stațiuni” construite în anii ’50 - ’80 și … lăsate pradă distrugătorilor în zilele noastre.
Totuși, acolo se află orașul-stațiune Mangalia, cu sateliții săi, Neptun, pe vremuri mai scump și mai căutat decât Mamaia, planetele Saturn, Venus și Jupiter, capul Aurorei (sau Aurora capului?!) și reședința zeiască, Olimp, (plus Pădurea Comorova și viile Mangalia),locuri unde nu puteai găsi un loc în anii ’80 nici dacă aveai pile la ONT. Acolo se află stațiunea (pe vremuri) tineretului (acum a maneliștilor) Costinești și stațiunea nudiștilor 2 Mai. Sigur, mai e și Vama, dar aia e altă poveste (dincolo de limitele relatării de azi).
Poate sunt eu rău, poate nu mă pricep la turism și nu înțeleg care sunt cerințele pieții, dar îmi rezerv dreptul de a rămâne nostalgic și de a încerca să regăsesc urmele trecutului apropiat într-un prezent plin de nepăsare sau reavoință.
Norocul meu se numește Andrei Lucescu. Un tip pe care amatorii de mitinguri aeriene îl aud, pe care iubitorii aviației îl și ascultă și îl văd. Competența lui este recunoscută de aceștia din urmă, iar entuziasmul lui nu are cum să-I contamineze chiar și pe cei care merg pe aerodromuri numai ca să facă plajă. Puțini dintre sutele de mii de spectatori ai spectacolelor aeriene știu că el este un pilot priceput, calificat pentru numeroase categorii și tipuri de aeronave. Eu știam asta despre el din cultura mea generală, iar acum câteva zile am avut ocazia aproape unică de a profita de știința și priceperea lui: m-a invitat – și niciodată nu îi voi mulțumi sufficient – la un tur aerian al litoralului sudic.
Am fost punctual la întâlnirea cu el – ora 1200 – la LRTZ (Aeroportul Internațional Tuzla), chiar daca asta a însemnat plecarea foarte matinală de la Roșiori. Nu-I vorbă, dacă m-ar fi convocat la 0500 dormeam în parcare și tot nu întârziam. Eram cu inima cât un purice (traditional, nu din ăștia de acum, mutanți uriași), pentru că vremea era schimbătoare. Trecusem printr-o scurtă aversă și nu știam ce ganduri are ofițerul cu meteo. Ca să mă sperie și mai rău, Andrei organizează un briefing și mă anunță ca zborul ar putea fi lipsit de confort din cauza vântului, iar soția mea brusc a devenit circumspectă. “Cum să zburați, dacă e periculos?!”
Andrei a încercat să o liniștească, eu m-am făcut că nu aud teama ei, așa că “Păi, dacă nu te deranjează vântul (cum să ma deranjeze?!!), hai la avion”
Nu-mi venea să cred, dar am crezut, când mi s-a explicat cum se urcă într-o Katana. Am crezut și mai mult când am reglat palonierele dincolo de lungimea picioarelor mele, când mi-am legat toate centurile și am înțeles cum se zăvorăște cupola cabinei.



Am ochit cronometrul de bord, important pentru completarea carnetului de zbor,



Iar când Andrei a cerut aprobarea pentru pornirea motorului și s-a apucat să bifeze capitolele check list-ei am inceput să … dar nu recunosc! Nici măcar în fața Marii Adunări Naționale nu o să recunosc că, pentru o clipă, m-am gândit la vântul ăla.



Doar pentru o clipă, pentru că în următoarea eram deja airborne și degajam spre dreapta, așa cum am văzut nenumărate zboruri la Tuzla, și survolam aeroportul (unde pregătirile pentru Aeromania sunt în toi),



șoseaua cu patru benzi, depozitele de lemne, lanurile de floarea soarelui …





“Acolo e 23 August, iar în față e Costinești, mă avertizează Andrei, arătându-mi elicea. Încolo e Constanța, iar dincolo Mangalia …”



E chiar Costinești, cu epava vaporului pe mare și cea a obeliscului pe plajă. Noroc că muzica motorului Rotax acopera zgomotul manelelor de jos, pentru că anul trecut am intrat în stațiune și în secunda următoare am inceput sa caut ieșirea spre șosea, dar era obturată de beemweuri de toate culorile din care se revărsau aceleași “ritmuri” ca și pe plajă. Din fericire, am reușit să găsesc o spărtură in plafonul respectiv înainte de a mă îmbolnăvi de stress.





O luăm spre sud, survolând marele lighean albastru.



La zeci de kilometric distanță, capul Kaliakra se ascunde sub nori grei de ploaie, dar la noi e soare, aer, cer albastru … farul de la Tuzla, apoi cele șapte hoteluri cu 14 etaje de la Olimp. În 1971 am fost prima data la “Banat”, hotelul bleumarin dinspre nord, apoi am vazut pe dinauntru și Transilvania (în 1972, ca premiu după admiterea mea la liceu), Moldova, Muntenia. Acum, de sus, cele șapte par frumoase, dar, două zile mai tâziu aveam să constat, privindu-le de aproape, că nu sunt chiar minuni ale lumii noastre …



O minune ar putea fi complexul Panoramic + Amfiteatru + Belvedere. O minune a decăderii. Acum 30 de ani nu ne puteam permite nici sa visăm la ele, acum au două stele …



În schimb complexul tovarășului e la fel de complexant. Înconjurat de vegetație și de digul debarcader, locul pare la fel de misterios ca și pe vremea lui.





Neptun era stațiunea cea mai scumpă din sud.



Plaja cu steaguri (care au fost extirpate pentru a se face o fântână arteziană – ceea ce mi se pare o idee luminoasă, mai ales la o distanță atât de mică de mare), acolo unde fostul meu Cătălin are o patisserie, lacul interior, restaurantul Insula, nelipsita nouă biserică (tovarășii construiau, ca proștii, fabrici, tot locuri de indoctrinare) și gata Neptunul, cu roata mare și puțina lume venită aici în concediu.




Jupiter … cu hotelul “Scoica” pe cale de reapariție,



Cap Aurora, cu hotelurile în trepte în fața cărora am găsit, in toamna lui 77, un uriaș pește decedat,



Venus, cu numele de fete și cele trei păsărici (Condorul, Pajura, Vulturul) de lângă lac …



Hipodromul Mangalia și …



Plaja înșirată de-a lungul șoselei, unde, în țarcurile pentru nudiști, turiștii polonezi își asigurau banii de buzunar făcând bișniță cu butelii de voiaj. Acum, pustietate în floare. Nu ne doare.



Ah, Saturn … Acolo ar trebui să fie hotelul “Cleopatra”, primul contact al fiului meu cu marea, în ‘84, și urâtele CPM-uri de la ieșirea spre Mangalia (de fapt, C(ămine) P(ersonal)-uri, unde ne-a cazat IAS Murtfalar în 78, ca studenți în practică productivă, culegători de struguri.



În anii ’50 – ‘60, stațiunea Mangalia era alcătuită din patru hoteluri, un cazino și un mic sanatoriu, rezervate în special militarilor. Acum, pe lângă nelipsitele blocuri comuniste și Lidăl, se mai văd niște diguri lungi, farul, care altă dată lumina calea vaporenilor iar azi e doar subiect de magnet de frigider, “marina” (anul trecut era mult mai aglomerată) … și lume puțină pe plajă. Motivul bănuit, pe lângă meteo nesigur, examenele naționale în plină desfășurare.







Șantierul naval. Parcă vapoare Cielo făceau aia, sau Matiz? În tot cazul Daewoo.



A, uite podul mobil. Atunci când trecea vreo navă militară mai mare, podul rula pe șine și deschidea șenalul, când nu, podul asigura legătura rutieră spre 2 Mai și Vamă. Acum … bine că nu l-au dat încă la fier vechi. Iar șoseaua beneficiază de un pod arcuit care traversează Laguna.





3 iulie sau 2 Mai?!



Hai înapoi.







De la Neptun,



Andrei anunță Turnul că se apropie și cere instrucțiuni de aterizare. Dar, norocul meu, în jurul aeroportului niște elevi-piloți exersează, făcând tururi de pistă, iar noi suntem nevoiți să așteptăm. … deasupra mării.









Luăm ca reper farul de la Tuzla, pe care aveam să-l mai văd încă o data, și din altă ipostază … terestră, adică o incursiune de seară la firul miriștei.





Inspre nord portul COnstanței, cu zona liberă (de contract?!)





O pânză-n departare!



Pentru a evita monotonia, aruncăm o privire și în ograda Eforiei Sud, în fotografii recunosc niște locuri, printer care și vila în care mă cazasem cu o oră mai devreme,











apoi ne apropiem, peste lacul Tekirghiol, de aerodrom. Îl vedem de departe, dar vedem și două Katane care îi dau târcoale și nu le putem refuza prioritatea (eu nici nu vreau!).
Binefaceri ale trecerii la o noua orânduire (o fermă zootehnică care nu avea de ce să mai trăiască, doar fusese a unui CAP).



Ce-o fi asta? Pare un cartier de castele gen Buzescu, îmbunătățite cu o bază sportivă.



Ni se aproba aterizarea. Dacă la 1500 de picioare avionul plutea lin – chiar, parcă Andrei spunea ceva de scuturături în cadrul briefingului de la tanti Lili?! – pe măsură ce solul se apropia, zborul a început să devină neconfortabil. Pilotul a început să muncească serios pe comenzi (iar eu am devenit brusc curios să văd ce anume face, trage, împinge sau răsucește, urmărindu-l pe el și citind indicațiile bordului) corectând toate intențiile vântului de a ne strica plăcerea. Atingem pista, dar tocmai atunci vântul decide că zborul a durat prea puțin și adaugă la viteza (deja redusă, pentru aterizare) avionului; în următoarea zecime de secundă Rotax își ia și el avânt, Katana se ridică câțiva metri, frânează în aer și se așterne, cuminte, pe iarbă. Exemplul clasic de tentativă de asasinat din partea lui Eol, dejucată de priceperea lui Andrei.





Din nou check list, comenzile sunt puse pe zero, apoi paper work, cu cupola deschisă (se completează carnetele de zbor).



Aș fi vrut să mai prelungesc șederea în avion, am pus întrebări ca să înțeleg mai bine ce se execută, dar în apropiere se aflau deja membrii unui alt echipaj. Le cedăm aparatul și le urăm un zbor plăcut.



Pentru mine a fost primul zbor deasupra mării (am mai fost acolo cu Il-14 YR-ILE prin 71 și cu un An-24 în 77, după decolarea de la MK, dar astea sunt (mă rog, erau) autobuze, nu se pun). Am survolat o zonă care îmi e dragă, de care mă leagă atâtea amintiri frumoase (din copilăria mea și a copiilor mei). Locuri pe care le cunosc de 55 de ani, care au trecut prin atâtea schimbări (în bine, în rău, în mai bine și în foarte rău), dar care pentru mine rămân ca layere succesive așezate pe aceeași bază. Zborul de 44 de minute descris aici, pe lângă incontestabilul agrement a fost o lecție de istorie, geografie, etnografie, pilotaj, marketing, arhitectură, literatură, fotografie, navigație maritimă, navigație aeriană, meteorologie, radiocomunicație, biologie, politică, în care profesori am fost și Andrei și eu (da, datorită vârstei am avut privilegiul de a ști, din experiență, niște locuri și niște lucruri), din care eu am ieșit câștigat. Nu o să trec un eventual examen de pilotaj de avion – am văzut ce și cum făcea pilotul, uneori chiar am remarcat câte eforturi făcea să păstreze acea plutire lină la care am făcut deja referire, dar meseria asta nu se fură ca cea de bătător de cuie), dar informațiile primite și întărite prin puterea imagii vii îmi vor rămâne, cert, în bagajul de cunoștințe.
Îi mulțumesc și aici prietenului meu Andrei Lucescu, un om pe care îl admir pentru cultura sa aviatică deosebită, ca și pentru multele priceperi și talente pe care le are.
Mai vreau!
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
 
Plajă la 1500 ft
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Puzzle-ul - pasiunea mea

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
ROMANIAN SPOTTERS :: SPOTTING :: Trip Reports-
Mergi direct la: