AcasaAcasa  InregistrareInregistrare  Conectare  

Distribuiți | 
 

 Mai iute ca moartea vol. 1

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
RoNIN_731
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 448
Varsta : 38
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 28/12/2007

MesajSubiect: Mai iute ca moartea vol. 1   Vin 24 Apr 2015, 20:31

Nou-înființata editură "ARIPI ARGINTII" anunță apariția primei sale cărți!
Iată prezentarea cărții "Mai iute ca moartea 1":



Catapultarea din avioanele militare de mare viteză întotdeauna a reprezentat un subiect fascinant, din păcate tratat foarte puțin în literatura de aviație publicată la noi în țară.
Fenomen straniu și, cu siguranță, greu de cuprins cu mintea obișnuită cu normalul cel de toate zilele, catapultarea a intrat în atenția publicului punctual, de fiecare dată când s-a petrecut un astfel de eveniment grav de zbor soldat cu salvarea echipajului prin acest procedeu. Totuși, până la această dată, nimeni nu a cutezat să încerce risipirea misterului care acoperă aceste evenimente aproape „paranormale”, în care limitele umane sunt testate intens în cadrul unei succesiuni speciale de acțiuni atât umane, cât și piro-mecanice, evenimente care au în comun doar părăsirea postului de pilotaj de către echipaj.
 Cartea „Mai iute ca moartea 1” este intenționat construită pentru a facilita un grad cât mai mare de înțelegere a catapultării de către toți cititorii, nu numai de către cei de specialitate, prin includerea în paginile ei a unor interviuri cu piloții care le-au trăit, cu „cei care au trăit pentru a-și spune povestea”. Poveștile lor spun multe, altele pot fi aflate „citind printre rânduri”, dar totul nu va fi cunoscut decât celor care au trăit acel eveniment fascinant și îngrozitor în același timp, eliberator și traumatizant, dar, fără îndoială, necesar în situații când nimic altceva nu mai poate fi întrebuințat.
„Cuvântul înainte” al cărții „Mai iute ca moartea 1” este edificator:

„Zece întâmplări ciudate și-o minune”, spune un vers al unui cântec superb.
Zece întâmplări ciudate avem și în paginile acestei cărți, doar că, spre deosebire de versul frumosului cântec, în cazul nostru putem vorbi de zece minuni.
Cele zece întâmplări sunt zece catapultări, zece salvări miraculoase ale unor piloți militari din avioane reactive de luptă ce nu mai puteau fi controlate și care se îndreptau spre pământ în virtutea gravitației, căutând loc de ultimă aterizare și amenințând să ia cu ele și viețile piloților din cabine.
De ce pot fi ele asemuite unor minuni?
Să scapi cu viață din astfel de evenimente de zbor nu este ușor. Dificultățile sunt enorme, deoarece vitezele la care zboară aceste avioane și rapiditatea cu care situația se deteriorează în zbor, în anumite circumstanțe, pretind calități speciale din partea piloților, iar aici nu vorbim doar de o pregătire teoretică excelentă, ci și de altceva, ceva ce, pentru noi, cei de pe suprafața Terrei, se poate confunda cu magia.
Este un fapt universal acceptat că nu ajunge oricine la manșa unei aeronave militare. Calitățile fizice și psihice ce-i sunt necesare candidatului, multe dintre acestea native, se situează cu mult peste media a ceea ce este universal acceptat drept fiind normalul nostru cel de toate zilele. Starea de sănătate fizică fără cusur, echilibrul psihic de nezdruncinat, precum și alte atuuri de ordin fizic, psihic, moral și comportamental trebuiesc a fi nelipsite din panoplia celui ce visează să piloteze aeronave militare, atuuri ce-i vor fi de folos și-i vor permite să treacă nenumăratele obstacole la care este supus de către procesul de selecție. Acest proces nu încetează niciodată, el continuând pe parcursul întregii cariere, chiar și după ce candidatul și-a văzut visul cu ochii și ajuns să zboare aeronava visurilor sale, deoarece orice fisură apărută în armura pilotului militar se poate transforma într-o crevasă ce, în timp, poate duce la o cedare catastrofală de material.
Se spune că un pilot gândește cu viteza la care zboară aeronava pe care-o pilotează, deci cu cât viteza este mai mare, cu atât pilotul trebuie să fie mai bun. În zbor, timpul curge diferit tocmai datorită acelei viteze cu care străpung atmosfera respectivele aeronave, iar secundele au o cu totul și cu totul altă însemnătate, o valoarea enorm crescută, iar în anumite cazuri, chiar însăși diferența dintre viață și moarte.
Pentru a supraviețui în aer, pilotul de vânătoare trebuie să ia deciziile optime uneori la nivel de milisecunde, cam cât îi trebuie comenzii nervoase să străbată drumul de la creier la membrul care acționează organul de comandă al aeronavei, asta însemnând că, uneori, decizia aproape că se confundă cu apariția stimulului, a evenimentului în sine. Acest lucru presupune că,  uneori, pilotul trebuie să reacționeze instantaneu, instinctual, fără să mai treacă informațiile percepute prin filtrul gândirii.
De ce face el asta?
Pentru că raționamentul înseamnă consum de timp, iar timpul este, acolo sus, o marfă extrem de scumpă, exorbitant de scumpă.
Cum ajunge el să facă asta?
Prin ani și ani de antrenament continuu și sute și sute de ore de zbor, chiar mii. Ore de zbor real, nu simulat, pentru că zborul se învață zburând, nu pilotând din siguranța psihologică a unei cabine ale cărei componente bâzâie inofensiv la sol.
În plus, un pilot militar nu este pilot militar doar în timpul programului, ci el este pilot militar nonstop, 24 din 24 și șapte zile din șapte. Mantia de pilot militar nu se dă jos, nu este o piele pe care o schimbă atunci când ziua de zbor s-a terminat, ci este o armură pe care și-o construiește în timp și cu timpul, o armură a cărei duritate crește cu nivelul lui de pregătire în zbor. Cu cât armura este mai dură, cu atât pilotul este mai apt a supraviețui zborului și a-l controla mai eficient.
Îmblânzirea zborului este un proces de durată, dar dacă pilotul nu este mereu cu simțurile la pândă, zborul se poate răzbuna și-l poate da jos de pe cer. Totul este, până la urmă, o selecție naturală, doar că aici vorbim de un cu totul alt nivel, un nivel de-a dreptul stratosferic, și putem asemui pilotul militar și cu un castel din cărți de joc – o singură mișcare greșită este de ajuns pentru a doborî întregul edificiu, construit cu atâta trudă și migală și într-atât de mult timp. Diferența este că această mișcare greșită nu înseamnă că acel edificiu a fost construit strâmb sau că nu a fost bun constructorul – o eroare nu poate șterge realizările pe care s-a construit până la acel moment, dar asta-i altă poveste, ce va fi abordată în alt context. De dezbătut, cu siguranță că va fi dezbătută, deoarece există concepții eronate în mica lume a piloților militari, concepții ce alimentează mentalități și, implicit, comportamente și modalități de acțiune care duc piloți exact în punctul în care nu trebuie să ducă, îndoliind această mică lume iar și iar.



* * *



În paginile acestei cărți veți descoperi poveștile a zece dintre marii uitați ai istoriei Aviației Militare Române, zece piloți care au avut „curajul” de-a supraviețui în situații când șansele erau mult împotriva lor, atât din punct de vedere situațional, dar și din punct de vedere ideologic. De ce ideologic? Deoarece pilotul militar român nu este nici la ora actuală îndoctrinat să supraviețuiască unor cedări catastrofale ale materialului volant în aer sau unor alterări ireversibile ale dinamicii zborului, fiind inserată în codul lui genetic datoria, necesitatea de-a încerca salvarea avionului, punându-și, astfel, pe loc secund siguranța propriei persoane. De-a lungul timpului, o astfel de mentalitate a băgat în pământ zeci și zeci și zeci de piloți militari la noi în țară, iar dacă nu se va lupta eficient împotriva acestei mentalități, ea va continua să facă victime.
Un avion este o mașinărie costisitoare, dar mașinăria umană care-o pilotează este inestimabilă ca valoare. Ar trebui ca acest lucru să fie înțeles la toate nivelurile decizionale și viața pilotului militar român să fie pusă mereu și întotdeauna de primul plan la nivel real, nu doar declarativ. Degeaba se perorează că „regulamentele în vigoare stipulează clar...” și „la fiecare ședință punem siguranța pilotului pe primul plan...” și altele pe acest ton dacă realitatea este alta, iar în această crudă realitate există obstacole uriașe de felul fricii de catapultare, neîncrederii în scaunul de catapultare al avionului zburat, atitudinilor macho de tipul „la experiența mea, nu mi se poate întâmpla chiar mie!” sau „la câte ore de zbor am eu, nu catapultez, băi, eu salvez avionul!”, și altele de acest fel.
Să fim bine înțeleși: părăsirea prin catapultare a unui avion în zbor nu este un eveniment plăcut sau lipsit de pericole, ci este un eveniment traumatizant, dar necesar, ce trebuie utilizat drept ultimă soluție de salvare a propriei vieți. În caz contrar, riscul de a muri este enorm. Ideea principală este că această soluție trebuie studiată serios și inclusă real în panoplia de opțiuni ale pilotului militar, nu băgată sub preș în virtutea ideii cum că „nu mi se poate întâmpla tocmai mie una ca asta”... Acest tip de mentalitate nu poate duce decât pe un drum foarte periculos, drum ce se poate înfunda brusc.
Cu siguranță că acesta este un adevăr care doare, ce va fi înghițit greu de mulți și cărora fără îndoială că li se va apleca, dar este un adevăr, iar ca orice adevăr, el trebuie acceptat, respectat, studiat și aplicat. Acest adevăr nu aparține nimănui și nu trebuie nici băgat în seamă, nici ignorat pentru că a venit de la cineva anume, deoarece nimeni nu se semnează pe el. Acest adevăr trebuie doar: 1. – acceptat, 2. – respectat, 3. – studiat și 4. – aplicat. Atât. De gravitație nu scapă nimeni, iar în „Escadrila din ceruri” poate ajunge oricine, pentru că acolo nu este nevoie de repartiție, deci nu există măsuri redundante în ceea ce privește siguranța zborului, atâta vreme cât aceste măsuri nu afectează calitatea acestuia.
Un luptător aerian este produsul echilibrului fin dintre forțarea limitelor, atât de caracteristică luptei aeriene și, în general, întrebuințării în luptă a armei aeriene, și asigurarea propriei supraviețuiri în aer prin aplicarea setului de măsuri de prevenire a pierderii controlului aeronavei în zbor și de părăsire a aeronavei la apariția necesității. Acest echilibru se obține prin cultivarea ambelor extreme în mentalul fiecărui pilot, evitându-se polarizările ce au drept efect crearea unui „produs strâmb”, fie prea „îndrăzneț”, fie prea „fricos”, dar în mod clar un pericol pentru el și pentru cei din jurul lui.
Procesul de creare a pilotului militar trebuie să fie standardizat până în cele mai mici detalii și aplicat cu sfințenie în special datorită înțelegerii adevărului cum că orice abatere poate avea efecte dezastruoase, cuantificate în pierderi de vieți omenești. Numai astfel se poate spera la reducerea evenimentelor grave de zbor și a deceselor în arma Aviație, numai prin cultivarea unei mentalități puternice și insuflarea doctrinei lucrului bine făcut și a neacceptării jumătăților de măsură tuturor celor ce poartă albastrul cerului pe epolet.


La fel de edificator este și fragmentul „În loc de încheiere”, unde cititorii pot găsi o parte din esența celor conținute în paginile cărții “Mai iute ca moartea 1”:


[…] ...concluzia este că fiecare pilot este dator să-și cunoască foarte bine avionul pe care zboară și să nu ezite în cazul în care situația nu permite continuarea zborului în siguranță, asigurându-și supraviețuirea și punându-se mai presus de avion. Avionul se înlocuiește, omul nu. – comandor în retragere Vasile ADĂMIȚĂ

[…] …în situații-limită, omul se poate autodepăși. – comandor în retragere Carol SZENTEȘ

[…] …avionul este construit de către om și fie se poate repara, fie se poate construi altul, dar omul, care dintr-o anumită întâmplare trece în eternitate, nu se mai poate reface. Omul este cel mai important din această ecuație, așa că trebuie să facă tot ce le stă în putință să-și salveze viața, în principal, și, dacă se poate, să încerce să salveze avionul. Pilotul trebuie să fie pe primul loc. Întotdeauna. – comandor în retragere Francisc SCHUSTER

[…] …imediat după eveniment, am făcut un turneu prin unități și am încercat să le explic băieților din toate regimentele ce-i aia o catapultare și faptul că nu trebuie să se teamă de ea, pentru că foarte mulți au murit deoarece n-au realizat pericolul și, cu siguranță, dintotdeauna a existat și o teamă de catapultare. – general de flotilă aeriană în retragere Mircea BUDIACI

[…] Mulți piloți au intrat în pământ încercând să salveze avionul. Poate că greșiseră și le-a fost frică de repercursiuni sau pur și simplu era vorba de frică de catapultare, nu știu... Oricum, mentalitatea piloților români era complet greșită, complet diferită de cea a piloților din Vest. Pregătirea unui pilot costă mult mai mult decât un avion, în timp ce salvarea unui pilot este mult mai prețioasă. Asta ar trebui să dea de gândit multora. – căpitan-comandor în rezervă Eugen Valeriu MAXIM


Resturile avionului MiG-15 din care s-a salvat prin catapultare pilotul Vasile MINEA (foto din arhiva comandor ret. Vasile MINEA)


O parte din resturile avionului IAR-93 din care s-a catapultat pilotul Ilie BOTEA (foto din Arhiva CNSAS, via Sorin TURTURICĂ )


O parte din resturile avionului L-29 din care s-a salvat prin catapultare pilotul Laurențiu NEACȘU (foto din arhiva comandor rez. Laurențiu NEACȘU)


O parte din resturile avionului MiG-21 din care s-a catapultat pilotul Ioan VEREȘ (foto din arhiva comandor ret. Ioan VEREȘ )


În paginile cărții „Mai iute ca moartea 1” coexistă poveștile catapultărilor a zece piloți, și anume Vasile ADĂMIȚĂ, Carol SZENTEȘ, Vasile MINEA, Francisc SCHUSTER, Ilie BOTEA, Mircea BUDIACI, Laurențiu NEACȘU, Eugen MAXIM, Ioan VEREȘ și Vasile DAVID, trei dintre ei fiind dislocați pe aerodromul Boboc, doi pe Deveselu și câte unul pe aerodromurile Câmpia Turzii, Craiova, Giarmata, Ianca și Mihail Kogălniceanu. Dintre acești zece piloți, doi au catapultat din avionul MiG-23, doi din MiG-21, doi din MiG-15 și câte unul din avioanele MiG-19, IAR-93, IAR-99 și L-29. Scaunul de catapultare KM-1 a salvat viețile a patru dintre ei, scaunul KK-1 a salvat trei vieți, iar scaunele KK-2, MB Mk.6 și SC.HV-0 au salvat fiecare viața unui pilot.    
Cartea „Mai iute ca moartea 1” este intenționată a fi primul volum dintr-o serie de cinci cărți în care va fi adus sub lumina reflectoarelor pilotul catapultat și trăirile experimentate de el în acele momente atât de intense, încercându-se, astfel, un act de reparație pentru perioada atât de lungă în care acești eroi în viață s-au aflat într-un anonimat stânjenitor. De asemenea, adevărurile decantate din relatările celor care s-au salvat prin procedură de catapultare, precum și lecțiile ce pot fi descoperite în paginile acestei cărți se pot dovedi extrem de valoroase pentru toți cei ce activează în lumea aviației reactive, sedimentarea acestora fiind încurajată pentru propriul beneficiu.
Nefiind considerată o modalitate ideală de „atacare” a acestui subiect, cartea „Mai iute ca moartea 1” – și seria de cărți pe care o inaugurează – este aptă a întregi imaginea procedurii de salvare prin catapultare, fenomen ce trebuie a fi tratat din mai multe puncte de vedere pentru a fi înțeles complet și cauzal, motiv pentru care orice altă inițiativă în acest domeniu este salutară și total încurajată, atât de către autorul cărții, cât și de către „Editura ARIPI ARGINTII”.
Cartea „Mai iute ca moartea 1” este prima apariție sub culorile nou-înființatei „Edituri ARIPI ARGINTII”, autorul ei, Alin IONESCU, aflându-se la al treilea titlu, după cărțile „Născut pentru a doua oară – Dialog cu comandor (rez.) Marin JELOAICA” și „EROII EREI REACTIVE – Pierderile de personal și aeronave militare cu motor reactiv din România în perioada 1952 – 2012”, titluri ce se află în stoc și pot fi comandate de către doritori. Cartea „Mai iute ca moartea 1” are 288 de pagini, format 130 x 180 mm, conține un număr de 126 de imagini alb-negru și un glosar de termeni și acronime uzitate în mediul aeronautic, a apărut la „Editura ARIPI ARGINTII” în luna aprilie a.c. și se vinde la prețul de 35 de lei (în acest preț intră și un semn de carte), fiind însoțită de un CD gratuit.
Comenzile pot fi trimise la adresa de e-mail:
                           editura.aripi.argintii@gmail.com.

Sus In jos
http://www.aripi-argintii.ro
valavia
Administrator
avatar

Numarul mesajelor : 2870
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 18/08/2008

MesajSubiect: Re: Mai iute ca moartea vol. 1   Vin 24 Apr 2015, 22:14

Alin, felicitari pentru aparitie! Abia astept sa o citesc. Smile
Sus In jos
shouriken
Administrator
avatar

Numarul mesajelor : 3395
Varsta : 62
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 16/04/2009

MesajSubiect: Re: Mai iute ca moartea vol. 1   Sam 25 Apr 2015, 08:28

O vedem duminica la Strejnic?
Sus In jos
RoNIN_731
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 448
Varsta : 38
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 28/12/2007

MesajSubiect: Re: Mai iute ca moartea vol. 1   Sam 25 Apr 2015, 14:57

@Valavia: nu vei regreta! Wink
@shouriken: negativ, nu e în plan. Mai am de muncă... Rolling Eyes
Sus In jos
http://www.aripi-argintii.ro
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2375
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Mai iute ca moartea vol. 1   Sam 25 Apr 2015, 20:35

Felicitari, Alin! Cred si sper ca ai un exemplar pus de-o parte pentru mine.
E un inceput apoteotic pentru editura nou-infiintata, bonne continuation!
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
shouriken
Administrator
avatar

Numarul mesajelor : 3395
Varsta : 62
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 16/04/2009

MesajSubiect: Re: Mai iute ca moartea vol. 1   Sam 25 Apr 2015, 20:43

Dacă nu vii la Strejnic, păstrează-mi și mie un exemplar, te rog.
Sus In jos
RoNIN_731
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 448
Varsta : 38
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 28/12/2007

MesajSubiect: Re: Mai iute ca moartea vol. 1   Dum 26 Apr 2015, 15:14

@mihaiatanasie: Confirm! Je vous remercie! Smile
@shouriken: Roger-roger! Very Happy
Sus In jos
http://www.aripi-argintii.ro
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Mai iute ca moartea vol. 1   

Sus In jos
 
Mai iute ca moartea vol. 1
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Depresia post partum - sau tristetea dupa nastere
» Capsicum annuum (ardei iute)

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
ROMANIAN SPOTTERS :: DIVERSE/OFF-TOPIC :: Aviation Hobby-
Mergi direct la: