AcasaAcasa  InregistrareInregistrare  Conectare  

Distribuiți | 
 

 Le Jour "J"

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : 1, 2, 3, 4  Urmatorul
AutorMesaj
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Le Jour "J"   Dum 17 Aug 2014, 15:58

Am inceput sa-mi public "memoriile", alegand ca prim eveniment calatoria mea la Paris din aceasta vara. Studiind cu atentie stilul sobru al relatarilor de aici, nu indraznesc sa imi postez povestea ca atare, dar daca ma incurajeaza cineva, de abia astept s-o fac.
Pentru moment, primul capitol al relatarii pe blogul meu:

https://unursinoras.wordpress.com/2014/08/17/le-jour-j-1-de-mihai-athanasie-petrescu/
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
strainu
Flight Level 300
Flight Level 300


Numarul mesajelor : 333
Varsta : 33
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/04/2010

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Lun 18 Aug 2014, 14:19

Sobru? Cred că glumiți... suntem chiar prea offtopic pentru unii dintre administratori. Eu vă încurajez să postați povestea întreagă aici, discuțiile sunt mult mai interesante decât pe un blog. În plus, experiența îmi spune că odată ce ați postat aici, e foarte ușor să faceți copy-paste de aici pe blog. Invers e mai greu...

Și acum, la citit!
Sus In jos
YR-197
Flight Level 400
Flight Level 400
avatar

Numarul mesajelor : 797
Varsta : 55
Localizare : Arad
Data de inscriere : 08/10/2009

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Lun 18 Aug 2014, 15:18

et j'ai aussi, le camarade (de forum  Razz ) professeur !
Sus In jos
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Lun 18 Aug 2014, 19:45

Merci beaucoup pentru incurajare; voila:

LE JOUR “J”


Câți ani or fi trecut de când am învățat la școală despre Paris la orele de limba franceză? Sa fi fost in clasa a opta, cu doamna profesoară Macavei, sau la liceu, cu doamna Taraș? Încă de atunci, unul dintre obiectivele vieții mele pământene a fost fixat: acela de a vizita capitala Franței.
În anii aceia, o călătorie peste hotare îl transforma pe românul respectiv într-o personalitate invidiată de toți cunoscuții. Poate că nu era extrem de greu să pui unul peste altul leii necesari, dar obținerea pașaportului și a vizelor necesare – mai ales a celei de ieșire – erau dincolo de îndemâna omului de rând. A trebuit să aștept 40 de ani ca să îndeplinesc condițiile de mai sus: vizele, dar și pașaportul, nu mai exista, atunci când vine vorba de Franța; în schimb leii disponibili sunt tot mai puțini după ce completezi lista datoriilor plătite lunar. Sigur, am adoptat soluția posibilă: o nouă datorie, care, de luna viitoare, se adaugă la check-list-ul existent.
Sfârșitul lui mai, 2014. căutări pe internet, găsiri, rezervări: Air France, zborul 1089, 4 august. Air France, zborul 1088, 8 august. Booking.com, hôtel Ibis Porte de Montmartre, 4-8 august. Sau cum spunea un celebru personaj: “Les bielles sont là, les bougies sont là, tout y est » . Ar mai trebui ceva ? Sigur, o informare prealabilă, doar sursele nu lipsesc și un plan de bătaie. Să nu înțelegem greșit, nu m-am bătut cu nimeni, ci doar cu bugetul de timp. Da, sigur, și cu bugetul.

1.

4 august 2014, ora 0500. Aeroportul „Henri Coandă” de la Otopeni nu prea se uită la ceas, sau nu știe care e fusul orar oficial la noi. Terminalul „Plecări” e populat ca Pasajul de la Universitate în toiul zilei. Sute de oameni încrucisându-și traiectoriile într-o mișcare browniană, mașinării de curățenie, anunțuri în megafon, ba nu, de fapt e o stewardesă, nu, nu e nici stewardesă, e o hologramă căreia nu-i tace gura nici o clipă, deși nimeni nu pare sa o asculte (o ascult eu, dar vorbește englezește, iar eu am hotărât că săptămâna asta nu știu nici o boabă de engleză, și vreau să mă țin de cuvânt); niște cozi imense traversează hall-ull, amintind de epoca de aur. Caut și eu să văd ce se dă, în sfârșit aflu că nu se dă, ci se ia. Bucuros, mă adaug la una dintre înșiruiri, iar în drum către ghișeu fur un orar de la Turkish Airways și un semn de carte de la Allitalia. La Air France încă nu a deschis, las’ că fur la Paris. Soția mea și verișoară-sa scapă de trolere, eu rămân cu rucsacul în spinare. L-aș fi lăsat la bandă, dar am în el aparatul de fotografiat și sper să-l folosesc în timpul zborului, dacă primesc încuviințare de la echipajul de cabină. Sau dacă reușesc să-i fentez, rămâne de văzut care e situația la bord.
Ușori ca pasărea cerului – doar asta avem de gând să devenim, nu? – ajungem la labirintul de cordoane care transformă cei doi metri de la primul polițist de frontieră până la ultimul polițist de frontieră într-o excursie de câteva minute bune. Un tânăr amabil mă întreabă: „Laptop, tablet?” Imi scoate tableta din rucsac, e deschide, admiră avioanele Aeroclubului care îi alcătuiesc wallpaperul și o aruncă într-un „peu” de plastic. Adaug și eu geaca de pe mine, telefoanele moleculare, și cheile de la mașină și dau să-mi continuu drumul. Fără menajamente, tânărul cel amabil mă trage de umăr: „Cureaua!!” O adaug și pe aceea în „peu”, apoi, ținându-mi cu o mână pantalonii, trec prin ușa care țiuie de mama focului. De, uitasem ceasul, iar amabilul nu avea nici el prea mult spirit de observație. Mai rămâne verigheta, dar asta nu prezintă pericol social, așa că trec ușor la a doua tentativă. O noua expediție prin culoarele lui „Henri Coandă” și un nou labirint de cordoane. Controlul pașapoartelor. Credeam că scap, de unde pașaport? Dar o fată tânără, frumoasă, elegantă în uniforma de polițist și la fel de amabilă ca și colegul ei de mai devreme, îmi ia buletinul, îl răsucește pe toate cele două părți, mi-l dă înapoi aruncându-mi câteva săgeți otrăvite din ochii ăia frumoși ai ei și întinde mâna către buletinul verișoarei. Îmi trece prin gând s-o trimit „la muncă, nu la întins mâna!”, dar, pentru că visul de a vedea Parisul e mai important la ora asta decât spiritul meu civic, îi trimit îndemnul doar telepatic. Dacă l-a primit, sper că nu a putut descifra semnătura.
Ne deplasăm acum prin no-man’s-land. Cu greu pot fi desprins de lângă o mașină Ferrari F-60, înainte de a mă putea lămuri dacă e de vânzare (ce-i drept, nu cred că aș fi putut s-o bag în compartimentul pentru bagaje din avion), mai slalomăm un pic printre tarabele duty free, și în sfârșit ajungem la poarta de îmbarcare. A, aici e de mine, am acces vizual la platformă. Recunosc avionul cu care urma să călătoresc (a fost greu, dar am beneficiat de câteva indicii: denumirea companiei Air France, tipul de avion – Airbus A-321, înscris pe botul aeronavei, locul unde se afla – amarat, prin finger, la poarta de îmbarcare nr. 13, unde ne găseam noi și … faptul că alt avion nu se mai vedea acolo.



Au mai apărut, după un timp, YR-BGS de la Tarom, pe care îl văzusem, cu două zile mai devreme, zburând jos deasupra Roșiorilor, un Airbus A-320 de la British Airways (asta e pentru la anul … sau la mulți ani) și, în zare, un ATR-42 aterizând pe pista 8 L. Îmi e lene să scot camera din rucsac, trag avionul meu în poză cu telefonul, mai declanșez o dată de fiecare dată când apare un element nou în peisaj,



dau târcoale pe lângă un birou pe care tronează ziare franțuzești, bag de seamă că fetele cele frumoase care le vând nu sunt atente și îmi fac o provizie. Sunt răsplătit cu doua zâmbete largi de dincolo de birou. Încurajat, iau și L’Equipe, pentru care mai primesc o pereche de zâmbete. Păcat că nu erau și alte titluri, pentru asemenea răsplată oricine ar jefui orice chioșc de ziare din lume.



Atenție, începe îmbarcarea! Mai întâi două familii cu copii mici trec prin culoarul Sky Team. Apoi, cele cu copii mari (cum sunt eu) trec pe oricare dintre culoare, iar zâmbetele fetelor (aceleași care vindeau ziare) ne însoțesc pe toți. Străbatem burduful, unde ne întâlnim cu un bodyguard în uniformă, ai cărui ochi cât farfuriile încearcă să vadă tot ce n-au observat polițiștii de frontieră și aparatura lor sofisticată mai trag o poza cu avionul meu … și „Bonjour, Monsieur!” mă scoate din lumea bănuitorilor, pentru a mă introduce, ca oglinda lui Alice, într-un alt mediu. Străjuit, în stânga, de cabina de pilotaj, e deschisă, dar tovarășii de călătorie sunt nerăbdători să își ocupe locul și mă împing și pe mine spre dreapta, acolo unde e … un autobuz lung. A, da, e Airbus. „Bonjour, Monsieur!” mă întâmpină și din alte zâmbete, până gasesc locul 32F, pe care, îl schimb, la inițiativa soției, cu 32E.



Vânzoleala din jurul nostru începe să se potolească. Zâmbetul blond din capătul culoarului se crispează puțin, când, deși pasagerii s-au așezat, capacele compartimentelor pentru bagaje sunt, încă, deschise. Dar redevine larg și afectuos când vocea șefei de echipaj acoperă vocile călătorilor: „Mesdames, Messieurs, bienvenue a bord de l’avion de la Compagnie Air France … etc. etc. … nous sommes lă pour vous aider …” A, da? „Mademoiselle, s’il vous plait?” Zâmbetul cel blond a venit într-o clipită, și mi-a îngăduit, fără să clipească, să fotografiez ce și când vreau eu, în exteriorul avionului. Norocul meu că, înainte de a pune întrebări, făcusem o poză în interior cu telefonul!



Repede trag un cadru cu „British-ul” de la fingerul alăturat,





după care vocea cea caldă a șefei de echipaj mă roagă să închid orice aparat electronic. Urmează decolarea, dar nu înainte de a avea parte de un balet sincron, executat, în dreptul celor patru perechi de uși ale avionului, de toate zâmbetele amabile cu ecuson Air France. Aflăm și înțelegem cum se fixează masca de oxigen și unde putem găsi, la nevoie, vesta de salvare. Ni se indică și bibliografie suplimentară, un mic pliant aflat in buzunarul spătarului din fața fiecăruia. Alături de punga ceruită, folosibilă în caz de … Ambele cu inscripția „A ne pas emporter”, care îmi taie elanul de a le băga la rucsac, pentru colecție.
O mică smucitură și avionul bagă în marche-arrière. Gata, pornim.

2.

Mestecând cu grijă piatra imaginară pe care am luat-o urcând în premieră la bordul unui avion de pasageri cu reacție, alături de cea pentru prima călătorie cu start de pe Otopeni, pentru primul Airbus, pentru primul zbor dincolo de granițe, pentru primul Air France (plus producția pe un an de zile a unui concasor de talie medie pentru alte premiere uitate), urmăresc curios traiectoria pe platformă. Revăd jumătate din flota de Airbusuri A-310 a TAROM (YR-LCA), retro-jetul „Craiova” (YR-BGC), fac cu mâna și celorlalte avioane ale companiei românești și îmi fixez atenția asupra suprafețelor de comandă ale aripii mele din dreapta, flaps scos exact atât cât e nevoie, eleron tremurând de nerăbdare. Mi-e ciudă că nu vad și nici nu prea aud motorul, ca să mă conving eu că funcționează. Mai țopăim peste câteva rosturi ale bretelei și, fără să îmi facă plăcerea de a mai sta nițel pe gânduri la capătul pistei, pilotul bagă motor (da, în sfârșit îl aud, merge) și cei 3500 de metri ai pistei 8 R rămân jos, iar noi ne îndreptăm spre primul viraj … care ia prin surprindere pe toată lumea. Aproape pe toată lumea, eu eram cu ochii pe eleron. Mai avem timp să admirăm frumusețile patriei, și profităm de oportunitate.





„Mesdames et Messieurs, je suis votre commandant, Philippe …” Dacă nu știam, aflăm, de la Philippe, în două limbi, că suntem la bordul unui Airbus, că mergem la Roissy-Charles de Gaulles și că, în funcție de traficul parizian, vom ajunge pe la 10.00. (pe bilet scrie 10.25, ăștia îmi mănâncă din orele de zbor?!). Surprinzător, fiind noi la bordul unui avion franțuzesc, mesajul se repetă și în limba română, dar fără semnătură. Un frumos semn de respect pentru pasagerii români, majoritari.
Vești rele de la Paris. Acolo e ora 0625, sunt 15 grade și plouă. Optimist, Philippe sprea că până ajungem noi, ploaia se va opri. Da, dar dacă el se grăbește, cum a amenințat …
Deja, în cabina pasagerilor lumea se calmează. Copiii, numeroși, își încep gălăgia, părinții încearcă să-i potolească, iar sunetul motoarelor nu se mai aude. Afară e soare, dar, curios, sub noi e zăpadă. De unde oare, că e august in toată Europa, n-o avea vreo țară calendarul înainte?! Din loc în loc mai apare câte un vârf de multe, acoperit cu la fel de multă zăpadă.







Din când în când, de lene, avionul dă cu botul în câte un maldăr de omăt, dar nu înainte ca Philippe să anunțe „zone de turbulences”, prilej pentru zâmbetele cele amabile de a face o inspecție a centurilor de siguranță. Monoton peisajul ăsta alb, eu speram să văd jos orașe și sate, munți, văi și câmpii, să fotografiez mașini și case. De la Paris se anunță în trei limbi o nouă aversă de ploaie iar de la perdeaua din capătul culoarului se anunță, prin apariția a două cărucioare care zâmbeau amabil, le petit déjeuner.
Copiii cei gălăgioși se liniștesc subit, părinții de asemenea, iar din burta căruțurilor apar și se distribuie individual niște casolete negre cu inscripția Air France. Un sandwich cu cașcaval și șuncă, un obiect de patiserie, o trusă de tacâmuri, o prăjiturică cu ciocolată. Plus un zâmbet amabil care îmi cere părerea: „Café, thé?”. Alegem café, și nu greșim, e foarte bună. Mai alegem și un jus d’oranges și … regretăm că e prea puțin. Dar mai cerem și mai primim.



Câtevă zone cu turbulențe mai tărziu, un nou anunț trilingv de la Philippe: suntem deasupra Luxemburgului și începem coborârea spre Roissy Charles de Gaulle. Și omul se ține de cuvânt, avionul începe să vireze și zgomotul motorului, pe care nu-l mai auzisem demult, se schimbă. Se schimbă și peisajul, zăpada se transformă în ceață densă și se face întuneric. Întunericul persistă și după ce ieșim din ceață și începem să vedem jos petice de peisaj. Philippe ne anunță, optimist, că la Paris nu mai plouă și că se face soare. O fi citit ziarele de a doua zi, știe el ce spune.





Peisajul terestru e tot mai aproape. Distingem niște camioane mari pe o autostradă, apoi distingem și niște mașini mai mici, vedem case și străduțe, apoi, brusc, în cabina „economie” izbucnesc aplauze. A, da, deja eram pe pistă, Philippe știe meserie. Și are dreptate, nu plouă, geamul hubloului rămâne curat.
Încetinim și începem să slalomăm printre balize. Ici acolo apar avioane de diferite culori – diferite companii. Hei, ce-i ăla? Îmi concentrez ochelarii asupra unui uriaș parcat lângă un hangar: Airbus A-380! Unde e concasorul ăla? Încă o premieră, care își pierde actualitatea după un minut, când apare încă un super-elefant.



Soția mea, care cunoaște bine CDG, îmi atrage atenția: urmează să trecem pe lângă un Concorde suspendat pe pilon. Știu și eu că există, dar deocamdată sunt preocupat de al treilea 380, pe care l-am văzut rulând în fața noastră și aștept momentul propice sa-l fotografiez. Îl prind și, de abia acasă, după o săptămână, găsesc în cadru și Concorde-ul promis. Croitorașul cel viteaz prindea șapte zburătoare dintr-o lovitură, eu numai două, dar de altă măsură.



„Dernier virage!” anunță comandantul și trage la finger. Gălăgia din avion devine mai mare decât în trecut, când mergeau motoarele, iar pasagerii se precipită la containerele pentru bagaje, înghesuindu-se de parcă le-ar lua gratis. Nu mă pot împiedica să mă gândesc cum ar fi reacționat în caz de urgență, pentru că acum culoarul dintre scaune e ticsit și nimeni nu face nici un pas, în nici o direcție. Încă o idee mă preocupă. Aș completa carnetul de zbor dacă aș cunoaște înmatricularea avionului, dar soția mea mă sfătuiește să nu întreb, ca să nu par suspect. Eu o sfătuiesc să pretindă că nu mă cunoaște și, cum prind o clipă când culoarul e liber, mă apropii e zâmbetul amabil din spate. Auzindu-mi întrebarea, zâmbetul amabil se transformă pe loc într-o fată normală și îmi dictează „F-GTUV”, adresându-mi și un surâs omenesc. Se convinge că am scris corect și mă ia la întrebări: ce am de gând să vizitez la Paris. Cum ce, „Le musée du Bourget!”. Cred că am răspuns corect, pentru că fata devine și mai umană și mă invită să vizitez cabina piloților, cu reproșul că nu i-am spus mai devreme că sunt „un mordu de l’aviation”. Nu se refuză o invitație de la o fată, mai ales dac ă e vorbă de cabina de pilotaj, unde mă întâlnesc cu Philippe (îmi remarcă imediat tricoul cu „IAR-80”) și cu Adrian, copilotul nostru, cel care emitea mesajele în limba română.
Aș mai fi stat cu ei, dar o uniformă neagră devine bănuitoare și trebuie să plec … după fetele mele. Urmează … ora următoare, o expediție de căutare a bagajelor. Suport, cu stoicism, reproșurile verișoarei (pentru că am rămas la taclale cu echipajul ne-am desprins de ceilalți pasageri și trebuie să ne descurcăm singuri) și pornim, vitejește la drum, urmând săgețile cu inscripția „bagages”. Trecem prin fața politiștilor de frontieră, le arătăm și lor buletinele (ce or fi așa curioși?) străbatem labirinturi din cordoane vișinii și chingi portocalii, ne rătăcim unul de altele, ne regăsim, încercând să obținem informații de la același domn de culoare cu inscripția „Information” pe spate, le obținem, dar nu le pricepem toți la fel, pătrundem într-un hol imens, de unde, pe trotuar rulant, mergem în alt hol imens, de acolo coborâm în al treilea hol imens, unde ne întâlnim cu încă o purtătoare de „Information”. O fi moda cea nouă de la Paris, cine știe. Ne arată ce văzusem și noi, un panou cu săgeata și valiza, urmâm indicația săgeții și … ne pomenim pe un peron de gară. Aici nu mai e nici o săgeată și nici o valiză, dar apare din nou o „Information” care ne face semn să urcăm într-un fel de tren, sau tramvai, sau ce-o fi el, fără mecanic. Ezităm, dar cum în zare nu se vede nici un fum de crematoriu, ne facem curaj și luăm trenulețul. Ajungem în lat hol imens, unde ne reîntâlnim cu săgeata și valiza. Nu câștigăm prea mult, pentru că în următorul hol imens nu mai vedem nici valiză, nici săgeată, nici „Information”. Ne spunem, cu voce tare, părerea despre nenorocitul acesta de aeroport, care ni se pare mai mare decât Roșiorii de Vede și Brașov, luate la un loc, ne învârtim în loc, cu speranța că poate apare vreun „Information”, slabă speranță, a, uite un afișaj acolo, hai să vedem ce scrie, pai ce să scrie, numărul zborului nostru și incă un număr. Revedem 52 și pe o săgeată, într-un capăt al imensului hol, o luăm pe scară în jos și, ce surpriză, ajungem în alt hol imens, unde, element de noutate, se învârtesc „les tapis de bagages”. Bucuroși, găsim 52, unde bietele noastre trolere defilează singure-singurele…
Odată familia reîntregită, putem să ne gândim și la altceva. De exemplu: cum să ajungem în Paris?
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
valavia
Administrator
avatar

Numarul mesajelor : 2872
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 18/08/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Lun 18 Aug 2014, 20:03

Delicios ca intotdeauna Smile. Astept continuarea si nu cred ca sunt singurul Smile
Sus In jos
YR-197
Flight Level 400
Flight Level 400
avatar

Numarul mesajelor : 797
Varsta : 55
Localizare : Arad
Data de inscriere : 08/10/2009

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Mar 19 Aug 2014, 13:18

gros (y)...pour les connaisseurs  Razz
Sus In jos
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Joi 28 Aug 2014, 11:54

Deși nu eram încărcat decât cu un troler și un rucsac, drumul de la CDG la Paris nu pare lucru ușor. Norocul meu că am fost , o data în viață, băiat deștept și am cerut de la hotel variante de transport. Cei de la Ibis de asemenea au fost băieți deștepți și au delegat o fată să-mi dea răspunsul:
Voici le meilleur trajet pour se rendre à l’hôtel depuis l’aéroport Charles de Gaulle :
1.RER B Direction Paris
2.Vous vous arrêtez à Gare du Nord
3.Vous prenez la Ligne 4 Direction Porte de Clignancourt
4.Vous vous arrêtez à Porte de Clignancourt
5. Vous prenez le BUS “137” direction ZI Villeneuve la Garenne
6. Vous vous arrêtez au 3ème arrêt « Gerard de Nerval »
Cordialement /Best Regards
Eliz, Service réservation
În primul rând mi-a plăcut faptul că mi-au răspuns, în al doilea că mi-au dat informația cerută, în al treilea că semnătura sugerează un hotel tânăr, cu un personal apropiat de clienți.
Așadar, în teorie (și în tabletă) traseul e făcut. Facile à dire! Mai trebuie dezlegate mistere, însă; cine dracu e ăla RER B? Sursele îmi spun că e “réseau express régional”. M-am lămurit la fața locului; o “Information” pe cât de voinică pe atât de neagră îi arată pe unde se iese din terminal și pe unde se intră în stație. Adică exact în față ferestrei prin care mă uitam la peisaj în momentul ăla, adică un ocol de vreo două sute de metri. Surpriză: stația e un hol imens (? Parcă am mai vazut așa ceva și în episodul anterior, ce mică e lumea!), plin cu oameni de toate culorile și cu “billetteries”. Adica niște obiecte care, după nume, păreau utile, dar în realitate erau antinevralgofage. De unde sa stiu eu cât costă un bilet de RER B până la Gare du Nord, de unde sa fac rost de euroi si eurocentoi exact cât ar fi costat beletul și, mai ales, cum să ajung, cinstit, până la robotul acela zgomotos, asaltat de toți oamenii ăia de toate culorile?!
Norocul s-a prezentat sub forma unui labirint din chingi portocalii. Nu iubesc eu prea mult drumurile întortocheate, dar portocaliul, în cazul ăsta, sugera coada organizată. Nu m-am înșelat, pentru că, la capătul a puține minute de labirintat, m-am trezit în fața unui negru de două persoane, un adevărat profesionist, pentru că auzise și el de ceea ce speram eu că nu e doar un zvon lansat de siteul RATP: Forfait Paris Visite. Cred că i-a plăcut franceza mea, pentru că mi-a explicat, preț de vreo cinci minute, cât costă (scria si pe afișe, dar o confirmare orală întărește regula), cum se folosește, unde se aplică, ce alte avantaje are. M-a convins, mai ales că nu am fost deloc atent la ce spunea, preocupat să calculez, cu lipsa mea de talent la artimetică, randamentul abonamentului. Când am văzut că, în sfârșit, însoțitoarele mele dau semne de plictiseală (doar citisem acasă siteul împreună), i-am sugerat voinicului din spatele ghișeului să treacă la fapte și am devenit fericiții posesori ai unor Forfaits Paris Visite, niste obiecte de toată frumusețea, pe care nu știam să le utilizăm.(1) Și, mai ales, nu știam unde să le folosim, pentru că erau atâtea uși și săgeți ... dar nici un “Information”. A funcționat sistemul numit “Pardon, Monsieur!”, prin care am învățat și le mode d’emploi pentru micul tichet cu bandă magnetică.
Et voilà RER B; un vehicul electric, cu multe vagoane, care circulă pe niște șine de oțel. Dacă nu aș fi știut că e un RER B aș fi jurat că e un tren. Studiat de la interior, își arată și capacitatea de a căra o mulțime de gunoaie, nu numai pasageri, dar asta e o altă poveste, de spus celor de la firmele lor de salubritate (dacă Parisul o avea așa ceva, nu sunt sigur). O călătorie care durează exact așa cum scrie pe afișe (35 minutes, în limba română se citește 43) până la Gare du Nord. Traseul trece prin Le Bourget, obiectivul meu din ziua următoare și printr-un loc care îmi amintește de marile victorii românești: Stade de France.
Gare du Nord? Ati ghicit, un hol imeeens, cu nenumărate indicatoare și săgeți, dar și cu prăvălii colorate și cu ... tot felul de colorate, cu fuste largi și cu o marfă variată etalată pe ziare și bucăți de pânză. Păcat că mi-am luat de acasă căști pentru tabletă și telefon, iar gumă de mestecat nu manânc, țin regim fără cauciuc. La un moment dat am văzut și un sabotor al economiei naționale, un cetățean cu uniformă, care a invitat o comerciantă cinstită să “Partez, hein!”
Ligne 4. Săgețile ne îndrumă eficient și o găsim. E ... linie de metrou, nu de autobuz, cum speram eu, dar ne mulțumim și cu asta. Un vehicul identic cu RER B-ul, doar că întreaga excursie se desfășoară sous terre și nu facem nici acum cunoștință cu lumina orașului – oare nu-și merită porecla?
Porte de Clignancourt (în sfârșit, scăpăm de mirosul pestilențial din Ligne 4 ăsta!) și ieșim la soare.
Dar ce-i asta?! Escalatorul ne conduce în plină mahala bucureșteană, unde un alt colorat ne invită, în franceza cea mai pură, să “manj, misiu, manj!” porumb copt; ieftin, 5 euros o jumătate de știulete. Evit cu grijă să-i adresez negustorului vreun “cucurig”, păstrez “tăcerea radio” în dialogul cu soția și verișoara și ne îndepărtăm de lanul de porumb, căutând stația lui 137. “Pardon, Monsieur/Madame” nu funcționează de data asta, nici măcar când mă adresez șoferului unui autobuz oprit. Funcționează spiritul de observație feminin și ... ne asumăm riscul. Urcăm într-un 137, chiar dacă șoferul, extrem de politicos și de bărbos de altfel, nu știe precis dacă trece prin stația “Gerard de Nerval”. “Je remplace un collègue ...”.
“Paris visite” se potrivește și la validatorul înlocuitorului de colegi, așa că riscăm. Dacă a treia stație nu e nici Gerard și nici De Nerval înseamnă că nu avem decât să facem cale întoarsă, sau să mergem până ajungem, totuși, unde vrem. Sau în altă parte.
Avem noroc, afișajul din interiorul mașinii are o cultură generală mai bogată decât șoferul și nu înlocuiește pe nimeni, iar la a treia stație binecunoscuta (de lângă Gara de Nord din București) siluetă a hotelului Ibis e de neconfundat. A treia etapă a călătoriei s-a sfârșit cu bine, mai rămâne de văzut cât de bine și-a făcut datoria Eliz.

(1) Pentru cei curioși: sistemul Forfait Paris Visite este organizat pentru transportul cu orice mijloc de transport terestru (inclusiv Funicularul de pe Butte) si poate fi cumpărat, în funcție de preferințe, pentru 1-5 zile și 1-5 zone. Noi am preferat 5 x 5, pentru că aveam de gând să hălăduim prin Paris exact cinci zile, iar CDG se afla exact in zona a cincea.

PS Nu am apucat sa fac poze in timpul aventurilor povestite in episodul de fata. Eram mult prea ocupat cu trolerul, rucsacul, cucurigii si orientarea in spatiu (si timp).
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
strainu
Flight Level 300
Flight Level 300


Numarul mesajelor : 333
Varsta : 33
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/04/2010

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Joi 28 Aug 2014, 23:31

mihaiatanasie a scris:
În primul rând mi-a plăcut faptul că mi-au răspuns, în al doilea că mi-au dat informația cerută, în al treilea că semnătura sugerează un hotel tânăr, cu un personal apropiat de clienți.

Cei din lanțul Accor sunt o corporație cu reguli interne foarte clare dar cu un control al calității mai relativ, mai ales în hotelurile ieftine. Nu mi s-a întâmplat să nu mi se răspundă la mailuri sau să aștept prea mult la recepție, dar informațiile nu sunt întotdeauna foarte clare. Cât despre "tânăr", hmmm.... în Franța cam toți oamenii cu care am interacționat erau trecuți bine de 30 de ani.
Sus In jos
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Vin 29 Aug 2014, 13:46

strainu a scris:
Cât despre "tânăr", hmmm.... în Franța cam toți oamenii cu care am interacționat erau trecuți bine de 30 de ani.

Da, buna remarca! Fiul meu are 32, deci este foarte batran, deja?
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
strainu
Flight Level 300
Flight Level 300


Numarul mesajelor : 333
Varsta : 33
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/04/2010

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Vin 29 Aug 2014, 13:50

mihaiatanasie a scris:
strainu a scris:
Cât despre "tânăr", hmmm.... în Franța cam toți oamenii cu care am interacționat erau trecuți bine de 30 de ani.

Da, buna remarca! Fiul meu are 32, deci este foarte batran, deja?

Heh, bănuiesc că depinde de unde privești lucrurile Smile Eu când spun "tânăr", înțeleg până în 25 de ani (deci nici eu nu mă mai încadrez). Poate că în 10-20 de ani o să-mi schimb reperele. Îmi cer scuze dacă v-am părut nepoliticos, nu asta a fost intenția. Voiam doar să scot în evidență faptul că regulile hotelului (folosirea prenumelui în semnătură și când se prezintă angajatul, a unor apelative familiare ocazional) pot "îmbunătăți" un pic realitatea.
Sus In jos
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Vin 29 Aug 2014, 13:56

Nu m-am simtit lezat, ci exact asta voiam sa subliniez: depinde din ce perspectiva te uiti cand folosesti termenul "tanar". Faptul ca a semnat, neprotocolar, cu un diminutiv, i-a sugerat ca e o functionara tanara, crescuta in moda asta noua ed a elimina pronumele de politete din dialog (la care am aderat si eu, de fapt, atunci cand nu e vorba de elevii mei).
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Lun 06 Oct 2014, 11:15

4.



Intrăm într-un hol, n-ați ghicit, ăsta e mic, mă rog, nu chiar așa mic, iar acolo găsim ... o coadă! Iar noi care credeam, pe vremea lui Ceaușescu, că suntem originali. Coadă la recepție?! Asta e original, en effet. Iar acolo două tinere voinice, extrase, probabil, din bancul ăla cu proaspătul tătic din troleibuz, luat de guler de un milițian: una albă și una neagră. Mi se împlinește dorința de a intra in dialog cu negresa, mi se pare mai simpatică și mai răbdătoare decât colega ei, și nu mă înșel. Fata îmi găsește numele pe tabel, se chinuie din răsputeri să mi-l pronunțe, îi dau o gură de ajutor și chiar mă recunosc în ceea ce spune ea. Îmi dăruiește un zâmbet alb, îmi ia banii și îmi dă un schimb o chitanță, pe care o înșfac și o rupem la fugă spre lifturile din dreapta (aflate sub supravegherea unui negru uriaș, care se juca cu un smartelefon pe măsură, dar cred că se uita prin el ca spionii care, în filme, își fac o găurică în ziar și își pândesc adversarii). Deja e ora 1400 trecute pe ceasul meu reglat pe ora Roșiorilor, ceea ce nu ne lasă prea mult timp pour flâner.
Ajungem la etajul 4 și ... supriză: ne dăm seama că drăguța negresă recepționistă a uita să ne dea o cheie de orice fel. Binențels că, fiind bărbat în casă, sunt imediat trimis jos, dar nu merg prea departe și observ că fiecare ușă e dotată cu un dial, iar după un stiudiu atent, cu ajutorul ochelarilor de aproape, al chitanței, observăm că nu e o chitanță, ci codul de acces in camera noastră. Un lucru excelent, pentru că acel cod – 044207 – e imposibil de pierdut pe stradă sau de șutit în metrou (mi l-am notat și în telefon, așa se explică faptul că încă îl mai știu).
Hai și în cameră: o grotă mică, cu un pat dublu și încă, unul, simplu,deasupra și în curmeziș. Televizor, chiuvetă (înfundată) într-un colț, baie, budă.





Sigur că mă așteptam să fie o cameră mult mai mare și mai confortabila decât la Starlight, dar o să ne mulțumim și cu asta, până la urmă ne autoconvingem că am venit la Paris pentru Arc de Triomphe și Musee de l’Air, nu ca să stăm în cameră. Adăugăm, rapid, bagajele noastre la peisaj, eu imi aleg teritoriul (la înălțime, cum altfel?!) și mi-l marchez printr-o poză,



apoi ... hai în dulcele târg al parijilor.
Haideți să haidem, dar cum? Nu cunoaștem decat autobuzul 137, care nu are nici o legătură cu obiectivele turistice planificate. Tanti negresa ne scoate din belea: îmi oferă, aodată cu un nou zâmbet alb, un plan al metroului parizian, pe care încercuiește cu pix roșu (o fi profesoară care a refuzat repartiția guvernamentală) stația “Porte de Sait-Ouen”, apoi “Champs Elysées – Clémenceau”. În plus, dat fiind că ne consideră niște oameni norocoși de a fi găsit hotelul păstorit de ea, ne scrie și numărul liniei de métro: 13. A mai adăugat și alte indicații, care s-au dovedit foarte puțin prețioase, pentru că ea nu era la curent cu travaux en cours pe linia 2.
O primă luare de contact cu “porte de Montmartre”. Un cartier străbătut de Boulevard Periphérique, în care poți mânca turcește (dacă izbutești să te obișnuiești cu mirosul localului respectiv, prea puternic și pe partea cealaltă a străzii), unde poți muri liniștit, pentru că sunt la fel de multe “pompes funèbres” ca la gardul cimitirului Ghencea și al stadionului Steaua, iar dacă nu ești hotărât să le umpli buzunarele pompiștilor poți profita de serviciile spitalului Bichat; unde poluarea este alungată de “le petit bus électrique qui croise trois lignes de métro”, dar este accentuată de traficul infernal de pe Periphérique; centură rutieră care folosește două pasaje denivelate, în comun cu alții (încă de la început i-am descoperit, sub un pod, pe unii de la care îți puteai completa dotarea tehnică și garderoba cu obiecte de “n” hand, niște tipi gurmanzi, cred, că se auzea printre ei “mânca-ți-aș!”, iar destinația spațiului de sub al doilea pod s-a vădit de abia a doua zi); unde poți alimenta de la o benzinărie bogată în coca-cola și poți repara parbrize (dar și mecanica) la un service la fel de primitiv ca cele de la noi (și, înconjurat, ca și la noi, de mașini demontate pentru reparații ulterioare).
Acum, făcând în memorie turul cartierului, îmi dau seama ce am pierdut: în loc să stăm noi acolo și să profităm de binefacerile zonei, ne-am repezit să luăm metroul spre Champs Elysées ...
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Joi 09 Oct 2014, 09:19

5.
Stația de metrou “Porte de Saint Ouen” mi-a aminitit, nu stiu de ce, de un obiectiv vizitat de turiști în Piața Sfatului de la Brasov. Acolo unde, un tovarăș din anii ‘70 a fost întrebat de o turistă: “Métro? Métro?” iar el a răspuns: “Nu-i de-un metru, da-i vânjoasă.” Aceiași pereți căptușiți cu faianță și același miros ...
Sosirea garniturii de pe linia 13, de altfel singura care circulă prin acea stație, a fost anunțată, redundant, de un megafon blond și de un afișaj electronic. Un tren jegos, trecut de prima tinerețe, spre ușile căruia s-au repezit călători de toate culorile, umplându-l instantaneu.
Parcă niciodată nu mi s-a părut un drum pe sub pământ atât de lung. Nu din cauza aglomerației, nu din cauza distanței, ci doar din nerăbdarea e a ajunge, în sfârșit, la Paris. La Parisul ăla de care am citit și am auzit și am vazut poze și filme de zeci de ani încoace. Am avut timp să ascult cu atenție anunțurile megafonului din tren, anunțând, de doua ori, denumirile stației, de fiecare dată cu o intonație diferită (ascendentă la primul anunț, descendentă, ca o concluzie, la al doilea). “Clémenceaux-Champs Elysées, Clémenceaux-Champs Elysées.” Și ... un labirint întortocheat, în pantă dulce, dar cu același miros pestilențial de canal înfundat, care aproape îmi taie entuziasmul. Noroc că escalatorul ne-a scos la lumină ... și ce lumină! Lăsasem un cer acoperit în Monmartre, găseam unul absolut curat pe Champs Elysées, probabil trebuia să se justifice, în sfârșit, denumirea de “oraș lumină”.
Ne pomenim într-un fel de piață, înconjurată, pe două laturi, cu mașini de Police. Am gândit că o fi vreo manifestație anti-băsescu, de fapt, așa cum am vazut mai târziu, în apropiere se afla o secție de poliție. Prozaic ...
Dar dincolo de masinile alb/albastre ... “Bă, ia uite, statuile alea aurite, ăsta-i Pont Alexandre III!” Eram așa de mirat de parcă aș fi văzut podul respectiv în fundul curții de acasă. Dar fațada asta ... știu, Grand Palais! Dar daca Grand Palais e aici, înseamnă că peste drum e Petit Palais. Hai acolo! Ce să facem la Petit Palais, hai la Arc de Triomphe! Ba nu, că e cam departe, hai pe pod, să vedem Sena!
Îmi pare rău că nu ne-am putut vedea din exterior. Îmi închipui ce spectacol pitoresc au putut oferi niște bieți roșioreni aterizați pe bulevardul parizian, vrând să meargă peste tot în același timp, văzând din ce în ce mai neclar peisajul din cauza ochelarilor care se abureau, avansând un pas într-o direcție pentru a se ciocni de celalalt care ar fi vrut să meargă în direcția cealaltă sau în toate direcțiile în același timp.



Până la urmă ne-am oprit la marginea trotuarului, încercând să facem o scurtă ședintă de organizare. Ordinea de zi, mult prea încărcată, a fost, însă, abandonată într-o secundă; la doi pași, în dreapta, apăruse, aurită și strălucind în soarele dupa-amiezii, “căciulița” Obeliscului egiptean. Clătinând din cap, ca măgarul lui Buridan, spre dreapta și stânga, am decis să nu murim, totuși de foame. Am pornit, în pas de manevră, spre Place de la Concorde. Arcul va aștepta până mâine, doar nu are cum să plece de acolo.



Remorcat de soția mea și de verișoara ei pornim spre Obelisc, dar după doi pași făcuți în ritm de “Oh, Champs Elysées! Oh Champs Elysées! Au soleil, ou sous la pluis, a midi ou a minuit, Il y a tout ce que vous voulez au Champs Elysées!”, fetele mă pierd: de ce m-oi fi uitat peste umăr?! Acolo, ascuns in smog, se vede Turnul. Cum care turn, ca doar n-or fi o sută (sau or fi, dar în mintea mea nu mai exista decât unul). Fetele, consecvente (mai ales că distanța până la smog e cam mare) trag cu nadejde de lesă și ... iată: Place de la Concorde!



Un loc mânjit cu sânge regal și revoluționar cu ajutorul maestrului Guillotin, dar azi o deschidere însorită, multicoloră, unde toate limbile pământului se amestecă cu pârâitul tuturor motoarelor pământului, cu șuieratul apei fântânilor și cu culorile tuturor curcubeilor și curcubeelor cerului și mașinilor și motocicletelor de toate mărimile, formele, modele și destinațiile. În centrul pieței, Obeliscul



oferit Parisului de către vice-regele egiptean Mehmet Ali, în 1831, și montat pe acest loc în 1836, domină locul.



Știam toată istoria monumentului, dar cui îi pasă de istorie când e la fața locului?! L-am uitat și pe Mehmet și pe Ali, ca și pe Louis-Philippe, ce importanță pot avea ăia acum, nu mai contează decâ faptul că suntem lângă el, că e cât pe ce să ne calce un autocar cu etaj, că alți turiști, la fel de zăpăciți ca mine, dau peste noi, neavând ochi decât pentru monument, care monument, hopa! Are o crăpătură, cine dracu a dat cu ciocanul, doar n-or fi încercat și ăștia să-l dărâme, ca aia care au tras cu tractorul de Coloana lui Brâncuși! În dreapta vedem o clădire cu coloane, în stânga alta, aha, aia e Madeleine, hai să mergem acolo, ba nu, acum stăm la Obelisc, Madeleine mâine, aia din stânga nu poate fi decât Assemblée Nationale, sigur că nu mergem acolo, ce să facem, n-o vedem de-aici?



Hai pe partea ailaltă, să facem poze si de acolo, dar acoperișul ăla ce o fi, a, ce să să fie, normal că e Luvrul, doar n-o fi liceul Madgearu, hai acolo, stai să mai fac niște poze cu fântânile (Fontaine des Mers și Fontaines des Fleuves), uite un 2 CV, ce draguț e!



Stai să-l trag în chip, stai să pozez și cealaltă fântână, ce mișto, intră și Turnul în cadru,





vezi că te calcă ăla cu tricicleta,



mergi și tu pe unde te uiți, nu mai umbla cu capul în nori și în vizorul camerei, ia uite, ăștia nici n-au pavat aleile din Tuileries, vai de capul lor, n-au bani de asfalt,



uite piramida de la Luvru, ia uite și roata mare,



hai să ne odihnim un pic pe scaunele astea, parcă sunt alea de acum 30-40 de ani din parcul de la Brașov, săracii, ce rămași în urmă sunt,



oare cât costă la ăștia o înghețată,



uite-i pe-ăia, se dau cu coarda de cauciuc,



ăilalți cu ciocanul,




uite și o centrifugă de separare, ca la laboratorul de toxicologie,




da’ a plouat bine pe-aici, ia uite ce bălți,




hai să facem poze, dar să se vadă și alea în spate, să avem amintiri.



Ia uite la statuia aia, un voinic cu cuc, dar are și păsărică la cap,



ăsta se uită după turiste, nesimțitul ...



Ia uite, ajungem la Carrousel, ce carusel, e roată mare, nu ăla, frate, Arcul de Triumf ăsta mic, al lui Napoleon, hai să trecem pe sub el, să intrăm în curtea Luvrului.






Hai la piramide, hai la bazin, hai să stăm pe bancă, hai să ...










Aoleo, cam multe pentru o singură zi, dar e încă devreme, și mai avem de umblat, dacă ne mai țin picioarele!
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
horia
Flight Level 200
Flight Level 200


Numarul mesajelor : 255
Data de inscriere : 07/02/2009

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Joi 09 Oct 2014, 16:31

ce tricou misto ai pe tine!
Sus In jos
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Vin 10 Oct 2014, 06:42

ASA e! Sa traiasca sursa! L-a impresionat si pe Philippe, pilotul A-321 care m-a dus acolo.
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
horia
Flight Level 200
Flight Level 200


Numarul mesajelor : 255
Data de inscriere : 07/02/2009

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Vin 10 Oct 2014, 23:50

stiam eu ca tre sa-l internationalizez!
Sus In jos
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Mar 14 Oct 2014, 11:01

6.
Probabil ca dacă am avea în după amiaza asta timp cât într-o vacanță am încerca să forțăm intrarea la Luvru. Dar am auzit ca Sire Roi nu ar fi acasă și că, gelos fiind, ar pune gărzile cardinalului pe mine dacă aș îndrăzni să îi trec pragul. Așa că ne mulțumim să strigăm catalogul personalităților de pe fațade, mai aruncăm o privire în urmă, să ne asigurăm că nu ne uităm ochii în preajma Piramidei, și traversăm spre Rue Rivoli. Am auzit noi că acolo e tot la Paris și că o să avem cu ce să ne clătim ochelarii.



Găsim imediat ceva care să ne facă să discutăm: uite, Louis-XIV ala, avea timp si nu se jena sa și-l petreacă în mod util și plăcut!



Pe de-o parte avea, ca Ceaușescu, șantiere de inspectat, pe de alta, după tăierea panglicii (oare exista obiceiul pe vremea lui, sau l-au inventat ăștia, acum?!) avea unde să meargă seara. Oare cât costa biletul pe vremea lui? Dar găsea bilete? că avea, bietul om, o grămadă de obligații, amante, chestii ... Plus Molière, mai ții minte?
“Si le Roi m'avoit donné
Paris, sa grand'ville,
Et qu'il me fallût quitter
L'amour de ma mie,
Je dirois au roi Henri :
« Reprenez votre Paris :
J'aime mieux ma mie, au gué !
J'aime mieux ma mie. »(*)
Cum naiba pe vremuri, când nu aveam bani, puteam merge la teatru în București să vedem trupa de la Théâtre National de Paris cu “Le Misanthrope”, iar acum, când tot nu aveam bani, nu mai putem, nici la București și nici la Paris?! A, da, la Paris nu e stagiune în momentul ăsta, avem un pretext valabil.
Dacă nu putem beneficia de spectacolul din sala “Richelieu” (construită și tot reconstruită din 1799 încoace), spectacolul străzii ne acaparează cu totul. Un spectacol colorat și zgomotos, realizat de regizori și actori de toate neamurile, beneficiind de recuzita cea mai variată și de decorul cel mai somptuos al acestui “grand’ville”.



















Vorba românului (Joe Dassin):
“Dans Paris, à vélo,
On dépasse les autos;



A vélo, dans Paris,
On dépasse les taxis”



Noi nu avem biciclete decât pe nas, așa că ne hotărâm ușor: Avenue de l’Opéra!



Un edificiu pe care l-am admirat în poze. Are numarul 13 in seria teatrelor de operă pariziene, dupa ce tot Louis-XIV a hotărât că puțină variație în programul serilor nu strică. Napoléon III a avut ideea cea buna de a-l pune pe Garnier să construiască o operă nouă, iar noi am avut ideea cea bună de a-l găsi cu ușurință, se vedea de la un kilometru (sau mai mulți, calculând după oboseala acumulată în picioare). Ne-am învârtit în jurul clădirii cu multă curiozitate, sperând să apară, prin vreo fereastră închisă ca și casa de bilete, fantoma.











Aia nu s-a ivit, dar am dat de “Galeries Lafayette”, o pravalioară de genul celor vestite, care trebuie vizitate.









Sigur că ne-am luat măsuri de prevedere, adică locul de întâlnire după foarte probabila despărțire din interiorul magazinului, datorată aglomerației, apoi, cu mâna strânsă pe încuietoarea poșetei/ghizdanului și pe camera foto, am pătruns în galerii. Nu știu la ce mă așteptam, dar orice așteptare mi-a fost mult depășită de realitate: un miros greu, în care se combinau toate parfumurile din lume – parterul Galeriilor este un întins târg de parfumerie – cu mirosul tuturor transpirațiilor (întreținute de o căldură de seră și de niște prețuri pe care nici Becali nu cred că le-ar plăti dacă nu ar fi obligat de “sa noblesse”). Entuziasmul nostru este evident.









Am avut timp și inspirație să trag iute niște poze, apoi am căutat, cu febrilitate ieșirea. Am gasit-o la timp



și am înțeles de ce prețurile alea.



Destul pentru o zi. Am găsit, bucuroși, stația de metrou, nu am stat prea mult să ne gandim unde putem ajunge, de fapt, chiar am bâjbâit nițel prin subterane,



și am încălecat pe-o șa (de Ligne 1) și am încheiat prima zi cu refacerea, în sens invers, a traseului spre Porte de Montmartre. Trăiască Ibis! Mai ales că ziua următoare va fi aceea a Muzeului de la Le Bourget.

(*) Alceste, in Molière, “Le Misanthrope”.
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
strainu
Flight Level 300
Flight Level 300


Numarul mesajelor : 333
Varsta : 33
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/04/2010

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Mier 15 Oct 2014, 11:18

Haha, n-am mai râs de mult așa bine. Foarte tare povestea!
Sus In jos
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Mier 22 Oct 2014, 19:36

JOUR “J+1” (1)

Probabil că “le Jour J” s-a încheiat un pic cam brusc. Am avut cȃteva tentative de a folosi dotările lui Ibis în ceea ce privește accesul la Internet, dar, fie că eram eu prea obosit, fie că tableta mea nu a știut să compenseze lipsa mea de știință … m-am trezit în toiul nopții cu televizorul pornit, exprimȃndu-și părerile în limba franceză (la care eu am răspuns cu expresii dintre cele mai romȃnești).
Telefonul meu e (am recunoscut mereu) mai smart decȃt mine. El a ținut minte unde se află și m-a adus și pe mine cu picioarele pe pămȃnt (mă rog, pe podeaua etajului 4), cu mult înainte de ora la care ar fi trebuit. Dar, mon Dieu, nu am venit la Paris ca să dorm, ci că să vizitez le Bourget, nu? Așa că “Drepți, bă!”
Pantalonii, tricoul (de data asta cel cu “Hurricane”), ghiozdanul, camera foto, aoleo, să n-o fac iar pe aia de la Clinceni, cȃnd m-am dus cu camera dar fără baterie, chiar, unde-i bateria aia? în priză, sub chiuvetă! Cine-o fi pus-o acolo?!), cardurile de memorie (memoria camerei, eu n-am nevoie de carduri, uit destul și așa). Ceva de mȃncare? Avem, doar am vizitat aseară Monoprix și am făcut provizii pentru micul dejun și sandwichul necesar la drum lung. Of, mai trebuie să și mȃncăm? N-am mȃncat și ieri? Hai, lăsați-mă să plec, că deschid aia la Musée și eu nu sunt acolo. Ce dacă e numai șapte, dacă nu găsesc drumul, dacă deschid ăia mai devreme, dacă ...
Da, mi-am luat și “paris visite”-ul, mi-am pus și o sticlă de apă minerală (îmi ajungea una de o juma de litru, mă pui s-o car pe asta de doi litri ... o să-mi rupă spinarea!). Am mȃncat destul, mai mănȃnc saptămȃna viitoare la Roșiori, acum mă grăbesc! Bani? Ce să fac cu banii? Dă-mi vreo 20 de lei de-ăștia europeni, bine, mai iau încă zece (he, he, plus ăia zece puși de-o parte, FSN), mă descurc eu.
În sfȃrșit, afară. Ibis e mai vesel acum, cȃnd sunt odihnit, cȃnd am în față o zi aviatică, cȃnd ... ia uite ce bilă mare, oare cine se joacă prin Montmartre cu bile de rulmențoi?





137 apare după doar cȃteva secunde de așteptare. Mă pregătesc pentru o vizită a cartierului cu autocarul, dar “Terminus, s’il vous plait!” Și n-am văzut în drum decȃt un singur obiectiv turistic: “Les bains municipaux”.
Hai să vizităm Clignancourt, acum nu mai am bagaje. Foarte interesant: un șantier care își aștaptă muncitorii, un magazin de țigări electronice și o farmacie care mă face să mă gȃndesc la Jean-Jacques Rouseeau și la textul lui din manualul meu de franceză de-a unșpea. Ligne 4, sigur, către Gare du Nord.



Ce naibă? “paris visite”ul meu a expirat după o singură zi? Ba nu, în 137 a fost bun, acum l-a apucat damblaua? Cert e că am timp, în timp ce-i înjur pe toți ăia de la metrouri și rat-uri, să văd că parizienii ășita sunt oameni normali: majoritatea trec pe lȃngă mine și sar peste validatorul cu bariere, grăbiți să coboare în subterane, iar bodyguardul negru se uită la ei și tace, îmi fac socoteala să îi urmez și eu pe cei grăbiți, dar mi se pare că omul în uniformă nu are ochi decȃt pentru mine și mai socotesc un pic … mai încerc o dată tichetul magnetic și … “Venez, Monsieur!”, o doamnă cam de vȃrsta mea ține bariera validatorului pȃnă trec, apoi îmi spune că probabil mi s-a demagnetizat tichetul, cȃnd ajung la destinație să merg la “billeterie” să mi-l repare omul ăla. Așa o fi, ce, doar n-o fi Parisul ăsta mai paris decȃt Bucureștiul.
“Boulevard Barbès, boulevard Barbes!” rostește megafonul din vagon. Ma uit la ceas. Oare chiar am plecat prea devreme de la hotel? Nu e nici 0730, o ă ajung acolo prea devreme și o să mă plictisesc la ușă. Ba nu, am un noroc chior: megafonul din stație se gȃndește la binele meu și anunță: “A cause d’un voyaguer malade, la ligne e bloquée pour 20 a 30 minutes”.
Pȃnă la Gare du Nord mai e o stație. Cȃt o să fac eu pe jos pȃnă acolo? Cu încă o urare de bine la adresa RATP, o iau pe Boulevard Barbès. Habar n-am unde e gara aia, dar am făcut armata la cercetare, șansele să mă rătăcesc nu sunt decȃt de 50%. Dacă nu greșesc, am venit cu metroul din direcția aia, înseamnă că gara ar putea fi ... oriunde. Am luat-o în direcția cea mai bună, cum spuneam, sunt ofițer (r.) de cercetare, știu să citesc harta de la intrarea în metrou.
Gare du Nord: am văzut-o ieri pe dinăuntru, acum o văd din exterior și mă bucur că am venit pe jos




Găsesc o intrare (erau destule, l’embarras du choix), caut pancarta/săgeata cu R.E.R. 2, o găsesc imediat și ... surpriză În gara asta sunt și trenuri, nu numai bișnițari! Mai iau o piatră în gură, e prima dată cȃnd vȃd cu ochelarii mei un TGV (ba chiar două la preț de unul!), mă uit cu atenție în jur să nu fie vreun flic și fac o poză, două,



apoi, hai la R.E.R. Deja e destul de tărziu, se apropie de opt și cine știe cȃt va trebui să aștept trenulețul ăla.
De fapt, mă aștepta el pe mine. Un tunel scurt, cam cȃt ăla lung de la Timișul de Sus și ieșim la lumină. În zare se vede Sacré Coeur, în apropiere Stade de France.



A treia stație, Le Bourget. Ies pe peron și fac poze. O gară mică, cam cȃt cea de la Arad, fac o poză, apoi mă uit cu atenție și la trenulețul roșu. Dar parcă al meu fusese verde? Pȃnă m-am uitat eu, curios, la clădirea gării, deja venise trenul următor.





Ba chiar și plecase, dacă mă gȃndesc mai bine.



În fața gării o colecție bogată de autobuze, dar 152 ba. Apelez la sistemul “Pardon, Monsieur” și funcționează perfect. Trebuie s-o iau pe strada perpendiculară pe gară, să merg vreo 200 de metri și chiar pe colț e stația lui 152. Așa e. 152 îmi pleacă de sub nas (deci și la ăștia e valabilă acea lege a lui Murphy). Nu-i nimic, mai e timp destul pȃnă la deschiderea muzeului, așa că vizitez zona. Găsesc afișe electorale vechi, două cabinete medicale private, un laborator de analize, o prăvalie de genți ieftine, chinezești, după părerea mea competentă, mai mă uit după femei, autobuze, mașini (un Renault 5 de toată frumesețea), mă uit la ceas ... apare și 152. Supriză, tichetul meu funcționează perfect (acum îmi aduc aminte că îl folosisem si la R.E.R 2, uitȃnd să merg la billeterie pentru servisare). O stație, două, șapte ... Și eu care credeam că Le Bourget e un oraș mic!...

Megafonul autobuzului mă zorește să cobor. Mă uitasem pe partea greșită, Muzeul! Rachetele care depășesc în înălțime cerul și cele trei avioane fixate pe pilon, exact reperele pe care le învățasem studiind, zile întregi, siteul lor.



Mai am o jumatate de oră de așteptat. Mă învȃrt prin mahala, un pas la dreapta și cinci spre rachete, dar nu am răbdare, mă duc să stau la ușă, poate deschid oamenii ăștia mai devreme de dragul meu.



Am concurență. Credeam că la Musée de l’Air e ca la Muzeul Național al Aviației Romȃne, unde nenea de la poartă se miră cȃnd vine cineva în vizită.



Mă așez la rȃnd, apoi curiozitatea mă trimite la piloni. Fac poze cu telefonul din dotare,











în timp ce lȃngă mine se oprește un monsieur barbu, cu un rucsac în spate, nu e rucsac ci un copilaș de vreo 4-5 anișori. Îl felicit, în gȃnd pentru felul cum își educă băiețelul, dar el își arată și erudiția: “Voila les avions de la Patrouille de France, tu vois, ce sont des Alpha Jet.” Des quoi?! N-am ce lucra și îi arăt plăcuța de alamă de pe pilon.



Bărbosul îmi aruncă niște priviri ucigătoare, garçonnet-ul se uită speriat (mi se pare mie) cȃnd la taică-său, cȃnd la mine, noroc că apare un alt monsieur cu alt rucsac, din care scoate o fetiță și intră în vorbă cu bărbosul. Răgaz pentru mine să îmi fac dispariția și să pȃndesc deschiderea.
0900, ușa se deschide și oferă ocazia iubitorilor de aviație să se îmbulzească. Asta e politețea francezilor? Îi las să se înghesuie, doar nu vreau să cumpăr tacȃmuri de pe vremea lui Ceaușescu, apoi intru și eu. Mă așteaptă cel mai ... așteptat muzeu.
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Mar 28 Oct 2014, 10:08

Coadă la … la ce? Doar pe site-ul muzeului scrie că accesul este gratuit. Totuși, cȃteva zȃmbete mai mult sau mai puțin (mai mult mai puțin decȃt mai mult, după părerea mea) vȃnd bilete la capătul unui culoar realizat (binențeles) din cordoane. Așa e la aviație! Chiar dacă am tras de timp, cu scopul de a scăpa de monsieur-ul băros cu băiețel în rucsac și prietenul său cu rucsacul feminin, a trebuit să mă înscriu și eu între cordoane. Sur-le-champ am fost abordat de un zȃmbet dintre cele deja pomenite, cu un “bonjour, cher monsieur” care m-a lăsat ... cu replica “sărut mȃna” (din cauza surprizei “cher”). Fata avea misiunea de a afla dacă știu (știam) din ce este alcătuită vizita muzeului, dacă știu (știam) că există și cȃteva opțiuni cu plată și dacă știu (și pe asta o știam) ce vreau. Prospectul pe care mi l-a pus în mȃna în care deja țineam cu mare grijă o foaie (de zece euroi) era foarte util (am observat asta cȃnd am ajuns înapoi la Roșiori și am avut timp să-l citesc) pentru că el conținea exact ceea ce știam deja: “forfait avions, 8 euros”). Mi-am primit restul, mi-am obținut și o micuță cartelă magnetică, identică cu “paris-visite”-ul și trei fete mi-au zȃmbit pentru ultima oară pe ziua aceea.

En route pour le paradis! Un mic culoar întunecat m-a adus în plină epocă de pionierat a aeronauticii. Rămȃne de văzut, prin discutii, dacă e vorbă de aeronautica lor sau a noastră, a francejilor (știu că se scrie cu “z”, dar e mai romȃnește cu “j”), sau a omenirii.
Ca un (fost) apropiat dar perpetuu iubitor al MAV (pe care cred că o să mai am ocazia să-l vizitez vreodată!) (dar sunt sigur că niciodată nu voi plăti taxă de intrare acolo, nici măcar dacă ar fi simbolică) speram să ajung într-un loc complet diferit și mult mai sărac decȃt partea din stȃnga a Hangarului 1 de la Pipera. Diferit, este. Intrarea în Pionieratul aviației se face prin ce au ei (și noi toți) mai ... legendar: statueta unui Icar, cu legenda respectivă,



dar, mai ales, cu prima lor mențiune istorică atestată. La noi Conrad Haas, la ei Mongolfier. La noi rachete, la ei baloane cu aer cald.



O idee bună a muzeului și specialiștilor lui în mobilier este aceea de a plasa o bancă din loc în loc printre exponate (banc, nu banque), de care am profitat din plin.



Pȃnă îmi plimb privirea în jurul, meu, mongolfierul dispare! De fapt își ia zborul spre înălțimi, așa cum îl gȃndiseră frații Joseph Michel și Jacques-Étienne Montgolfier, beneficiind nu de foc de paie și aer cald (și bine că nu-i așa, pentru că în sală era deja foarte cald și fără focul lor!), ca în 1763, ci de un mecanism ascuns.





M-am învȃrtit în jurul balonului și l-am “prins în chip” din toate direcțiile, in timp ce el executa nenumarate ascensiuni. Cred ca pana azi a batut recordul mondial!

















Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Mar 04 Noi 2014, 10:47

Sigur că, încă de la intrare, privirea mi-a fost atrasă de o siluetă extrem de familiară, prezentă în mai multe locuri din Romȃnia, la diferite scări (inclusiv în vitrina mea cu machete). Dar am intenția de a o lăsa pour la bonne bouche, chiar și calendarul pionieriei aeronauticii mă obligă la asta, pentru că prin sala de expoziție zboară tot felul de precursori. Nu știu unde să mă fixez mai întȃi, dar mă ajută un grup de vizitatori mȃnați în luptă de un guide. O să pun mai tȃrziu ghilimilele la guide, pȃnă atunci mă orientez la un fel de acvariu în care planează o păsărică.
Hai să vedem ce spune despre ea: un nenea pe nume Jean-Marie le Bris a conceput/realizat un fel de planor pe care a hotărȃt să-l lanseze după metoda Vlaicu (remorcat de o căruță cu cai) în 1956. Ei, aici se vădește superioritatea ardelenilor. Dacă Vlaicu a reușit în toate tentativele lui de a ridica, in 1909, un planor care căra un buștean, o fetiță (Valeria) sau un viitor pilot (Aurel), tentativa francezului s-a soldat cu un incident de aviație, pentru că, odată declanșat de planor, cablul s-a înfășurat pe căruțaș, și doar prezența de spirit a planoristului, manifestată după minute de suferință a vizitiului agățat de cablul rămas atȃrnat de planorul pilotat cu măiestrie (...) a evitat o catastrofă aeriană.







Să admirăm aeronava, pentru perioada ei este foarte spectaculoasă.





Al doilea airman (homme, că suntem la Le Bourget!) care mi-a atras atenția e Otto Lilienthal. Deltaplanist de seama, Her Otto zboară sub tavanul sălii precursorilor și ... nu mai cade. Îmi trece prin minte că Lilienthal, ca și Cayley, Chanute și Adèr ar fi meritat fiecare cȃte un perimetru ca ăsta, fiecare în parte a avut o mare contribuție (sau și-a aportat adusul ... pardon, adus aportul ... whatever) la apariția aeronavei mai grea decȃt aerul. De fapt, despre Adèr chiar nu am văzut nimic, iar despre Chanute sau Cayley doar aluzii ... Ce mai, îmi făcusem iluzii.









Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Mier 05 Noi 2014, 16:59

După cȃteva ascensiuni cu balonul am decis că e timpul să trec la “plus-lourd-que-l’air”. Remarcasem încă de cȃnd am intrat avionul “Vuia 1”, și încercasem să prelungesc cȃt mai mult suspensul plăcerii și bucuriei de a mă reîntȃni cu un vechi prieten.



De cȃnd am participat, după puterile și priceperile mele, la Centenarul Vuia, omul ăsta și realizările lui au devenit pentru mine un adevărat erou, star, nu știu cum să-l mai numesc pentru a înțelege eu mai bine ce așteptam de la momentul următor. Poate par desuet, rămășiță a vechiului regim, sau poate ipocrit pentru cei care citesc (dacă citește cineva) aici, dar prezența lui Vuia la Le Bourget chiar a fost ceva măreț pentru mine. O dovadă că bănățeanul nostru nu e doar un nume de menționat prin cărțile romȃnilor, o personalitate pe care chiar și specialiștii o confundă cu alți pionieri ai aviației romȃne, ci chiar un mare inventator, care își are locul de cinste într-un astfel de muzeu.
Deci cam așa gȃndeam în timp ce m-am apropiat de exponat, cȃnd m-a pus dracu să citesc écriteau-ul care îmi stătea în cale, în stȃnga avionului:



Ce face?! Antoinette? Ăștia-s tȃmpiți? Sau eu? Am citit și recitit planșa fără să înțeleg nimic. Pozele arătau alte avioane de-ale lui Vuia decȃt cel expus, sau n-or fi fost ale lui, totuși, și pe ele exista denumirea “Vuia”. Sigur, furia îmi dereglase ochelarii; nu citeam și “moteur à explosion” și nici măcar nu vedeam motorașul expus alături.





L-am văzut pȃnă la urmă și am revenit la starea inițială.

M-am postat în fața avionului și îmi venea să le spun tare de tot tuturor celor care se perindau pe lȃngă mine cine sunt, de unde vin, cine e Vuia, ce a făcut ce importanță are el în istoria aviației mondiale ... dar eram conștient că aș fi fost ridicol pentru oricine, poate chiar și pentru vreun romȃn care m-ar fi crezut chiar plecat cu sorcova (în august). Mi-am amintit de un moment din 2003, cand m-am întȃlnit la Muzeul Aviației, aflat atunci la Otopeni, cu un japonez, căruia m-am apucat să-i explic cine a fost si ce a făcut Vuia (sigur, ne aflam în fața avionului “Vuia 1” al Mav.) Omul (știam că e un pasionat și un cunoscător al aviației romȃne) m-a ascultat politicos, fără să schițeze nici un gest, nici de aprobare, nici de altceva, iar eu, cȃnd mi-am revenit din frenezia cu care îl îndoctrinam, nu am reușit să înțeleg dacă el a aflat ceva, dacă știa totul despre Vuia dinainte, sau dacă mi-a pus un dignostic. Dar, japonez fiind, nu m-a facut să mă simt inutil. Latinii ăștia, însă, cine știe ce reacție ar fi putut avea.





Lȃngă “Vuia no. 1” s-a oprit un ghid al muzeului cu turma lui de vizitatori. Francofoni, oamenii comentau ... altceva: despre căldura din sală, despre autobuzul cu care veniseră ... iar le guide, răbdător (doar era și el în timpul serviciului!), aștepta să se sature toți clienții de Vuia pentru a pleca la alt exponat. Ciudat mi s-a părut că grupul a venit nu din spatele meu, adică dinstre intrare, ci din direcția opusă, ca și cum ar fi luat istoria pe dos. Mă rog, ghidul e ghid, știe mai bine. Cred. De aceea îl întreb dacă are vreo idee în legătură cu avionul lui Vuia, o fi originalul, sau o copie făcută după desene și poze? Specialistul îmi spune că e une copie, iar eu îl cred, deși aveam o altă părere, pȃnă la urmă e plauzibil. Doar și în Romȃnia sunt cȃteva machete 1:1, la Mav, la Timișoara ... Deși, din lecturile mele, știam altceva ... Anume că exponatul e reconstituit din șasiul original al aparatului folosit la Montesson, la 18 martie 1906, plus o elice Tantin găsită în depozite, plus o reconstrucție a elementelor pe care nimeni nu le-a mai putut recupera.



Traian Vuia, cu părul și mustața zbȃrlite de curentul elicei Tantin, înfruntă, cine știe de cȃnd, ignoranța și nepăsarea majorității vizitatorilor. Nu-i pot condamna, pȃnă la urmă și eu mă uit cu ochelarii ăia nepăsători la alte exponate. Dar Vuia e al meu, e Vuia ăla de care am auzit de cȃnd eram mic și la școală se cultiva sentimentul patriotic după tipicul ăla demodat, al personalității istorice marcante, care trăiește și moare pentru țara și poporul său. E Vuia ăla care deschide prima sală de expoziție permanentă a Musée de l’Air et de l’Espace de la Le Bourget, nu doar poza de la intrarea vreunui liceu care îi poartă numele, sau, mai rău, un nume pe care oamenii de pe stradă nu l-ar recunoaște atunci cȃnd i-ar “intervieva” vreun om de televiziune pus pe arătat omenirii ce proști sunt romȃnii.



Ceasul îmi arătă că deja a trecut peste o jumătate de oră din programul de vizitare a muzeului și mă desprind, cu greu, de “Vuia no. 1”.



Sala e “survolată” de multe avioane (pre)istorice, dar eu, cu gȃndul la Vuia, îl înjur numai pe Santos Dumont.





Ăla care a stat la Montesson pȃnă a priceput cum stă treaba, apoi s-a pus pe construit primul avion cu tren de aterizare din lume, pentru a-l zbura în septembrie 1906, la șase luni după Vuia. “Demoiselle”-ul lui, cu el personal la comeni, zboară în liniște sub tavan. No ... are și el contribuția lui esențială în dezvoltarea aeronavei mai grea decȃt aerul, așa cum o arată și macheta asta, dar adevărata performanță a lui Santos Dumont e în altă secție a Musée-ului (baloane si dirijabile).




Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Vin 07 Noi 2014, 15:41

25 iulie 1909: un alt mustăcios își înscrie numele pe cartea istoriei aviației mondiale: Louis Blériot. El si odrasla-i cu numărul XI reușesc o fabuloasă traversare a Canalului Mȃnecii, devenind astfel unul dintre primii mari performeri ai aeronauticii.



Un performer atȃt de mare și cu atȃt mai mare cu cȃt în același an a vizitat, la invitația Prințului George Valentin Bibescu, Bucureștiul. Sigur, aici nu m-am apucat să dau cursuri de istorie, toate informațiile pot fi căutate și găsite de cei curiosi, dar pentru că omul a avut o mare influență asupra evoluției aviației de la noi – mulți dintre cei care la-u văzut la Hipodrom au fost atȃt de fascinați încȃt i-au călcat pe urme; însuși Vlaicu s-a ambiționat să-și demonstreze (lui Blériot nu avea cum, și nici nu i-ar fi păsat francezului) că și romȃnii sunt în stare să construiască mașini de zburat; Bibescu a umplut hangarele armatei cu avioane marca Blériot, fără să-și bată capul să le adapteze la necesitățile reale ale oștirii – am hotărȃt că trebuie să fiu fascinat și de această replică Blériot-XI și am fotografiat-o de peste tot și peste tot.













Dar pȃnă la urmă, cum ar putea un vizitator al Muséee-ului care știe la ce se uită să nu urle la fiecare pas “OH!”, WOW!” și “MAMĂ!”?
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Mar 11 Noi 2014, 10:43

6
Nu mă îndrumă nimeni să o iau într-o anumită direcție, așa că ma decid singur să dau o raită prin vecini.



Cam îmi dau seama ce urmează să vad în “fabrica” fraților Voisin și nu mă înșel: niște încăperi cu o bogată propagandă vizuală, alcătuită din fotografii ale proprietarilor Voisin, ale contemporanilor lor amici și inamici, dar colegi de suferință,







și un atelier de prelucrare a lemnelor. Nu prevăzusem biroul de proiectare.









Sectia motoare:



Ia uite, ăștia- și-au pus cearceafurile la uscat?



În sfȃrșit, obiectele astea seamnănă a avioane. Deci făceau chiar și avioane în fabrica lor de avioane?!








În aceeași incintă, ca o asemănare cu Muzeul Aviației de la Pipera (la care am încercat, o vreme, să mă gȃndesc pentru o comparație), muzeografii au gȃndit o “sală de cinematograf”, unde vizitatorii să vadă clipuri filmate cu pionierii aviației. Amenajată în stilul arhitectonic al Teatrului “Globe” de pe vremea lui Shakespeare, adica o curte mărginită de un gard înalt, de scȃnduri, unde spectatorii se așează pe bănci de scȃndură și văd un program de cel mult cinci minute.



Ei, pe lȃngă mine s-a strecurat, cu viteza maximă posibilă în semi-întunericul acela, un grup numeros de vizitatori de vȃrsta 2,5 spre 4. La fel de avizi și ei, ca și bătrȃnii romȃni, să apuce une place assise. Proiecția alb/negru se derulează fără pauză, spectatorii își ocupă locurile, își rezervă locuri unii altora, se strigă cu voce tare+, aproape fără să privească ecranul, preocupați doar să nu rămȃnă în picioare. Nu îndrăznesc să mă înscriu în competiție, pentru că unii dintre ei sunt înarmați cu bastoane. Rămȃn lȃngă intrarea în incintă și mă rezem de “gard”, avȃnd ca voisin pe un domn cu servietă și ochelari, cu o privire indiferent aruncată în toate direcțiile (și spre mine, spre mȃndria mea). Pe ecran, Santos-Dumont își pilotează “Demoiselle’, lȃngă gard un domn cu baston îl abordează pe cel cu servietă: “Monsieur, le guide, quand est-ce qu’on voit le Concorde?” “Tout à l’heure, cher monsieur!” “Ah bon?” și posesorul bastonului se duce lȃngă o respectabilă colegă de grupă, care îi ținea loc. In foarte scurt timp, ghidul e din nou interpelat, de data asta de un monsieur ceva mai tȃnȃr: “J’ai l’impression que la France este un adevărat leagăn al aviației mondiale”. Ghidul, cu o privire superioară, confirmă: “Bien sür, doar v-am arătat toți acești pionieri francezi ai aviației!”. De data asta nu mă pot abține (o fi sȃngele iute al teleoltenilor printre care trăiesc) și mă bag în discuție: “Sigur că Franța e leagănul aviației mondiale, dar pionierii care au lucrat aici sunt de toate neamurile, nu doar francezi”. Ghidul, cu privirea lui plictisită, nu are chef să îmi dea replica, dar vizitatorul mă provoacă: “Da-ți-mi un exemplu!” I-am dat mai multe, doar îmi erau la îndemȃnă: Vuia, Santos-Dumont, frații Farman ... Ghidul, totuși, nu mă lasă să o iau pe arătură: “Monsieur, vous avez tort, Farman est français!” Nu puteam să mă las, doar nu eu eram “en erreur” și i-am spus că Farmanii (totuși este doi, nu doar unul, cum părea să pretindă savantul îndrumător de vizitatori ai Musée-ului), Maurice și Henry Farman sunt englezi naturalizați. Ghidul mi-a aruncat o privire ucigătoare (noroc că ochelarii i-au atenuat forța letală) și a părăsit incinta.
Cu tot respectul pentru o instituție atȃt de mare, dacă cei care sunt plătiți să îi învețe pe vizitatori istoria aviației nu o cunosc, ar trebui ca vizitatorii să fie lăsați singuri. Poate citesc explicațiile afișate și nu dobȃndesc cunoștințe eronate ...
Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
mihaiatanasie
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 2376
Varsta : 60
Localizare : Rosiorii de Vede & Brasov
Data de inscriere : 27/06/2008

MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   Lun 24 Noi 2014, 11:17

7.
Vorba confratelui Jean Branche, “zi de vară pȃnă-n seară, înainte, din poveste, mult mai este”.
De fapt, am hotărȃt să dedic a șaptea parte a povestitului zilei “Le Bourget” cȃtorva avioane civile din preajma Primului Război Mondial. Din fericire, unii dintre constructorii de aeronave ai epocii mai gȃndeau și la altceva decȃt la utilizarea avionului ca armă.

Mai întȃi o aeronavă deținătoare de recorduri:
Nieuport 2 (II) N a bătut două recorduri de viteză în 1911, așa cum se vede din écriteau-ul afișat. După aia Nieuport a dat-o pe avioane de vȃnătoare ...





A, chiar că uitasem de existența ăstora. Frații Wright, cei care în 1903 au zburat cu Flyer 1, niște nu prea menționați aici, în leagănul aviației mondiale. Ciudat totuși, mai ales că am trecut recent prin momentul centenarului lor, ba chiar și al centenarului plus zece. Aici am găsit doar un Astra Wright BB fabricat, sub licență, în Franța, în 1919, după ce originalul fusese fabricat în state în 1910. Cam pe vremea lui Vlaicu și Coandă. Eh, decȃt deloc …









Morane Saulnier de tip G, o piesă originală, avion fabricat în 1912 și donat Muzeului în 1924 de către Robert și Léon Morane. știu că avioane cu denumirea asta s-au fabricat și la Brașov în tinerețea IAR, poate de aia am dat atȃta timp tȃrcoale mașinăriei din holul principal al fostului Aeroport de la Le Bourget.











Alt avion de la 1910: Deperdussin tip B. Un nume atȃt de frumos nu putea fi purtat decȃt de un avion frumos (uneori chiar îmi pare rău că nu am trăit și atunci, ca să văd zburȃnd asemenea minunății).















Pentru că am pomenit holul aeroportului, am încercat, de pe pasarela de vizitare, să mă asigur că nu am cum să uit frumusețea locului.





A, o mențiune, privind ceasul de pe perete aflăm și ora exactă a Romȃniei. Ce, nu știm noi să facem adunări și scăderi?!




Sus In jos
http://unursinnoras.blog-gratuit.ro/
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Le Jour "J"   

Sus In jos
 
Le Jour "J"
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 4Mergi la pagina : 1, 2, 3, 4  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
ROMANIAN SPOTTERS :: SPOTTING :: Trip Reports-
Mergi direct la: