AcasaAcasa  InregistrareInregistrare  Conectare  

Distribuiți | 
 

 Zero zgârie-nori strălucitori

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
mihairosioru
Flight Level 200
Flight Level 200


Numarul mesajelor : 266
Varsta : 36
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 26/12/2007

MesajSubiect: Zero zgârie-nori strălucitori   Mar 06 Mai 2014, 22:59



Internet, 3 aprilie 2014, la amiază. Comunitatea on-line a celor pasionați de călătorii și forumurile de aviație de pe Internet explodează când vestea ajunge la urechile tuturor: WizzAir tocmai ce a anunțat că va zbura la Dubai de la bazele sale din București, Budapesta, Kiev și Sofia începând din 28 octombrie 2013.

Inspir adânc și recapitulez rapid câteva lucruri pe care le știu deja despre Dubai:
- Dubaiul este capitala lumii în materie de kitsch, dacă ar fi să dăm crezare unor comentarii publicate pe un forum turistic de călători nu foarte entuziasmați;
- Dubaiul este versiunea urbană și contemporană a Shangri-Lei, după cum explică un ghid Lonely Planet care acoperă mai multe țări in Orientul Mijlociu;
- judecând după peisajul său urban, Dubaiul s-a dezvoltat într-un ritm amețitor în urma descoperirii rezervelor de petrol în anii '70.

Arunc și o scurtă privire pe o hartă: n-ar fi numai Dubai-ul de vizitat, dar poate și Abu Dhabi și Sharjah, două emirate aflate în apropiere. Hmm… să cumpar sau să nu cumpăr? Aceasta-i întrebarea.

Un mic moment de reflecție este necesar pentru rezolvarea acestei dileme.

Îmi amintesc ceva ce mi s-a întâmplat de mai multe ori. De fiecare dată când mă aflam în aeroportul de la Bruxelles așteptând îmbarcarea la bordul zborului de seară operat de Tarom către București, la o poartă alăturată o aeronavă Etihad era pregătită pentru zborul de întoarcere către Abu Dhabi. Aveam întotdeauna impresia că Abu Dhabi trebuie să fie o destinație foarte exotică și tânjeam de fiecare dată să mă îmbarc pe zborul Etihad în locul lui RO374 către București. Se pare însă că acum a venit momentul să merg la Abu Dhabi și să îl văd cu propriii mei ochi.

Există oare în această situație cea mai mică libertate de alegere? Nu, în niciun caz. UAE este așadar următoarea destinație.

În apropiere de București, 18 februarie 2014. Sunt un pasager al unui microbuz nu foarte confortabil care a părăsit dimineața devreme orașul Constanța și se îndreaptă acum către aeroportul Otopeni. Vocabularul meu limitat din domeniul aviației îmi răscolește prin creieri în timp ce aștept cu nerăbdare zborul de astăzi: OTP – DWC, cea mai lungă rută low-cost din București, acoperind o distanță de 3389 kilometri sau 1835 mile nautice. Și, fără îndoială, cea mai exotică rută parcursă de navele WizzAir atribuite bazei de la București.

Simpla idee de a zbura deasupra Baghdadului îmi da fiori.

Așa cum am menționat, vocabularul meu de aviație este destul de îngust. Microbuzul se apropie de București și încerc să îmi amintesc ce înseamnă RVR și PAPI. Dar am o idee ceva mai bună: hai să vedem dacă pot afla cu ce avion voi zbura ceva mai târziu. Știu că nava care vine de la Londra la București cu indicativul W6 3002 va pleca înspre Dubai după o pauză la sol de 45 de minute.

Telefonul meu îmi arată, în timp real, următoarea imagine radar:


Ha! Nu poate fi adevărat. Pur și simplu nu poate fi adevărat. Este o aeronavă foarte specială, cu un trecut interesant și tulburat. Să descifrez această captură de ecran pentru cei care nu utilizează flightradar24. Aruncați o privire în colțul din partea dreaptă-jos a fotografiei, la înmatriculare… Avionul pe care îl vedeți zburând cu 905 kilometri pe oră deasupra orașului Râmnicu-Vâlcea este HA-LWM, într-adevăr, Lima-Whiskey-Mike. Este aeronava care a aterizat pe burtă pe pista 34-Dreapta la Roma Fiumicino în data de 8 iunie 2013, după ce trenul principal a refuzat să se deschidă complet, în ciuda încercărilor și manevrelor repetate ale piloților.

Se zice că lucrurile pe care nu le știi nu îți pot face rău. Dar eu știu.

Îmi opresc de urgență căutările prin vocabularul de aviație. Câteva imagini cu HA-LWM deteriorat pe pistă la Roma după aterizarea forțată îmi trec prin minte într-o perfectă buclă Power-Point.

(fotografie luată din pagina The Aviation Herald)

Biata pasăre cu aripile frânte:

(fotografie luată din pagina Airport Haber)

Așadar, din întreaga flotă WizzAir, numărând 45 de Airbus-uri de scurt și mediu curier, voi zbura astăzi exact cu exemplarul care a suferit daune substanțiale la Roma în data de 8 iunie 2013 și care a fost reintrodus în flotă începând cu 28 septembrie 2013, ca să mă folosesc de informațiile disponibile la cerere prin intermediul unei baze de date electronice cu înmatriculări de aeronave. Mă resemnez și mă încurajez. Așa să fie. Zburăm astăzi la Dubai cu această pasăre, renăscută ca Phoenix din propria cenușă, și va fi un zbor minunat.

Insha’Allah.

Marți, 18 februarie 2014, București Otopeni (OTP/LROP) – Dubai World Central Al Maktoum International Airport (DWC/OMDW)
Distanță: 3389 KM / 1835 NM
Zbor: W6 3255
Timp alocat pentru acest segment: 14:30 - 21:20
Timp real de zbor: decolare 14:40 (GMT + 2) – aterizare 20:55 (GMT + 4)
Durata zborului: 4h15m
Echipament: Airbus A320, înmatriculat HA-LWM, livrat la data de 22 February 2012
Grad de încărcare: 120 de pasageri din 180 (67%)
Loc: 30A (babord, ultimul rând de scaune)


Foarte bună experiența de astăzi de la Otopeni. Este vizibil cu ochiul liber că extra-sezonul turistic este în plin avânt. Nu e foarte multă lume în aeroport și atmosfera din terminale este relaxată și plăcută. Agentul de la ghișeul de înregistrare mă anunță că zborul va fi foarte confortabil pentru că gradul de încărcare este redus astăzi, 120 de pasageri în cel mai bun caz, dacă toată lumea vine la zbor.

Poarta noastră:


Radarul meu de pe telefon imi arată că pista 08-Dreapta este activă pentru aterizări. Mă duc așadar într-o zonă mai retrasă a terminalului în formă de vioară, care poate fi foarte bine folosită drept terasă de observație. Câteva minute mai târziu văd avionul meu plutind deasupra pistei:


Câteva secunde mai târziu, roțile jos cu ceva fum alb de cauciuc ars și o frumoasă tensiune în aripi:


Iat-o.Lima-Whiskey-Mike se deplasează către terminal după zborul de la Londra Luton:


Echipajul nostru apare la poartă 30 de minute mai târziu. Comandantul arată exact ca în povești: păr alb și o barbă îngrijită elegant. Îl văd lungindu-și gâtul prin ferestrele terminalului, aruncând o privire nerăbdătoare navei cu care va zbura astăzi aproape 7000 de kilometri. Imi place de el și sper că și-a făcut toate temele și a citit jurnalul de bord. Nu aș vrea să fiu singurul suflet la bord astăzi care știe despre Lima-Whiskey-Mikey că este într-adevăr o pasăre cu totul și cu totul specială.

Îmbarcarea începe la ora două și un sfert. Mă asez la locul meu obișnuit din partea din spate a avionului, ultimul rând de scaune, la babord. Deși prefer tribordul, de data asta sper că la DWC vom ateriza urmând procedura clasică pentru pista 30, cu un viraj strâns către dreapta la baliza GINRU. Dacă așa se va întâmpla, atunci voi savura, din scaunul meu de la babord, o imagine nocturnă spectaculoasă asupra Dubaiului, în timp ce ne vom continua coborârea către NOTRU și OTOLO, următoarele două balize care ne vor conduce pe o pantă descendentă către DWC.

Cu câteva secunde înainte de a fi împinși înapoi de la terminal și pornirea motoarelor, toată lumea se așează și se liniștește. Ușile sunt închise. Toboganele de evacuare sunt armate. Este liniște la bord și suntem gata de plecare:


Haide! La ora locală 14:40 ne lansăm în călătoria de astăzi de 4 ore și 15 minute. Plecăm de pe pista 08-Stânga și avem parte de o decolare surprinzător de puternică, comparativ cu alte experiențe la bordul aeronavelor de tip Airbus A320. Cele două motoare, fiecare dezvoltând o forță pură de 12 tone, ne presează în scaune. Pasărea noastră își deschide aripile și urcă deasupra Bucureștiului:


Este 14:42, ora Europei Orientale.

Câteva minute mai târziu zburăm deasupra aeroportului Constanța (CND/LRCK), cu o foarte bună vedere asupra pistei lungi de 3,5 kilometri (direcția 18/36):


Litoralul României la Marea Neagra, la nord de Constanța:


O vedere foarte bună asupra litoralului românesc:


Lăsăm Europa în urmă și zburăm către est deasupra Mării Negre:


Atmosferă foarte relaxată la bord, câteva minute înainte de începerea serviciului:


Loc suficient pentru picioare:


Agentul de la biroul de înregistrare a avut dreptate. Este un zbor foarte plăcut. Rândul 30 doar pentru mine și pentru cele două biblii Lonely Planet:


La o oră de la plecare intrăm în spațiul aerian al Turciei undeva între orașele litorale Sinop și Bartin. Zece minute mai târziu văd acest baraj despre care acum cred că se află lângă orașul Yildizeli:


Sunt aproape sigur că acesta este aeroportul Sivas (VAS/LTAR), cu pista lungă de 3,81 kilometri (direcția 01/19):


Acesta ar trebui să fie aeroportul Malatya (MLX/LTAT), cu pista de 3,35 km și orientarea 03/21:


Munți înzăpeziți la nord de Hasankeyf, în provincia Batman din estul Turciei:


Sunt pe jumătate sigur că acesta este aeroportul Kirkuk din nordul Irak-ului (KIK/ORKK):


Apus de soare deasupra câmpurilor petrolifere ale Irakului:


Ador momentul în care luminile noastre anti-coliziune devin vizibile din interiorul navei. Suntem treptat înconjurați de întuneric:


Echipajul reduce intensitatea luminii din cabină. Modul de noapte este activat și totul devine magic la bord:


Este ora 17:30 (luând încă Bucureștiul (GMT + 2) ca punct de referință) și nu mai văd orașe luminate. Este evident că am lăsat Irakul în urmă și că zburăm acum deasupra Golfului Persic. 40 de minute mai târziu începem coborârea și plonjăm în spațiul aerian aglomerat din nordul Dubaiului. Îmi dau seama cu ușurință când ajungem la baliza DESDI, pentru că intrăm în așteptare și ne rotim de două ori în jurul acestui reper imaginar de navigație. Zborul este lin ca o pânză netedă de mătase. Se văd foarte multe alte avioane, în jurul nostru strălucesc zeci de luminițe anti-coliziune.

Simt și recunosc cu ușurință amestecul unic de adrenalină și fascinație care îmi curge prin vene. Îmi iau o doză puternică din drogul aviației.

Ieșim din zborul de așteptare și lăsăm baliza DESDI în spate. Așa cum mă așteptam, câteva secunde mai târziu ajungem la GINRU și virăm scurt la dreapta. Alegerea locului la babord a fost corectă; Dubaiul este chiar aici, în partea stângă a avionului, în timp ce noi ne continuăm coborârea spre OTOLO:


La OTOLO virăm la stânga și continuăm să coborâm spre BONUN, următoarea baliză, unde reducem din viteză și începem un viraj larg de 180 de grade, împărțit în trei segmente egale. Ne aliniem cu pista 30. Văd deșertul Emiratelor sub noi. Luminile de aterizare sunt aprinse. Flapsurile sunt poate deschise complet? Aud trenul de aterizare coborând; sper că este și asigurat, nu doar extins, dar permiteți-mi să nu continui să explorez această posibilitate. Câteva secunde mai târziu aterizăm ușor pe pista 30. Pierdem viteză într-un ritm fantastic.

Pasărea noastră își strânge aripile și se transformă într-un vehicul terestru.

Turnul de control al aeroportului Dubai Al Maktoum:


În timp ce mergem către locul nostru de parcare aștept cu nerăbdare să ies din avion, urându-le membrilor echipajului un zbor plăcut și sigur înapoi către București, și să inspir prima gură de aer proaspăt, adulmecând deșertul cu nasul meu de călător.

Este ora 21:00, fusul orar standard al regiunii Golfului Persic.

Marți, 18 februarie 2014. În acea seară, ceva mai târziu, după 70 de minute de mers cu mașina prin deșert, prietenii mei mă întâmpină în apartamentul lor situat chiar pe granița dintre emiratele Dubai și Sharjah. Sunt bucuros că, în zilele următoare, voi duce o viață normală la Dubai. Și anume: voi locui într-un bloc normal dintr-un cartier prăfuit, voi călători cu autobuzul și metroul alături de navetiștii care merg la lucru în rutina lor de zi cu zi, voi merge pe jos pe cât de mult posibil, mă voi plimba pur și simplu, voi cumpăra mâncare de la magazin, adică exact acele lucruri care sunt atât de normale în atât de multe orașe din întreaga lume, dar care se pare că aici nu sunt accesibile turiștilor pentru motive pe care nu le înțeleg pe deplin. Dar eu nu sunt turist. Sunt acasă peste tot, exact cum îmi spunea un prieten.

Zgârie-nori strălucitori? Sunt doar o parte a medaliei. Pe mine mă interesează mult mai mult cealaltă.

Dacă tot a venit vorba, haide să clarificăm un lucru. Acest jurnal de călătorie nu va conține prea multe imagini cu cele mai îndrăznețe clădiri din Dubai. Nu pentru ca nu îmi plac. Chiar îmi plac; le găsesc extraordinare, mai ales în această parte a lumii. Impresionează prin numărul lor, înălțime și formă. Când sunt aprinse, strălucesc și îți iau ochii. Dar nu aș vrea ca acest jurnal să fie doar încă un alt album de fotografii cu Burj Khalifa din orice unghi posibil.

Miercuri, 19 februarie 2014. Ca întotdeauna, primul lucru dimineață într-un loc vizitat pentru prima oară, arunc o privire pe fereastră:


Blocuri uriașe cât vezi cu ochii și drumuri prăfuite. O singură întrebare îmi trece prin cap când mă uit jos în stradă de la etajul 30: unde sunt copacii? Se pare că nu sunt copaci în această țară. Prietenii mei râd de mine cu o mutră care vrea să spună doar ți-am spus că ceva este ciudat pe aici.

Lângă clădirea unde locuiesc prietenii mei se află un gard, care mi se pare foarte interesant:


În partea dreaptă este Dubai-ul. În stânga, Sharjah. Gardul acesta de sârmă este de fapt frontiera dintre cele doua emirate. Dar oamenii pot trece liberi dintr-un emirat în celălalt, nu doar mulțumită unei găuri decupate în gard, ci în mod sigur mulțumită Constituției Federale din 1971 care garantează libera circulație a mărfurilor, capitalului și persoanelor. Nimeni nu pare a ști însă care este de fapt rolul acestui gard.

Îmi place această fâșie de deșert dintre cele două emirate, lângă gardul despre care tocmai ce v-am povestit. Îmi amintește de teritoriul nimănui dintre două frontiere:


Aici oamenii par a fi foarte mândri de Uniunea celor 7 emirate (al-ittihad, îmi place cum sună acest cuvânt în arabă) și sărbătoresc cea de-a 42-a aniversare a federației cu afișe pe care le poți vedea peste tot:


Îmi încep ziua în Deira și Bur Dubai. Zonele vechi ale Dubaiului nu sunt atât de exotice pe cât mi-aș fi dorit, dar oferă suficiente indicii care să mă convingă că mă aflu totuși în Orientul Mijlociu. Traversarea Creek-ului într-o abra, o barcă tradițională de lemn, îmi aduce cumva aminte de Istanbul:


Marea moschee din Dubai, construită la 1900 și reconstruită ulterior de mai multe ori, cu minaretul său înalt de 70 de metri:


Cea mai veche clădire din Dubai, fortul Al Fahidi, este de găsit peste drum de moschee:


Zidurile de apărare și un turn:


În fort, muzeul orașului Dubai este un amestec de etnografie și arheologie:


Vedere nocturnă a unei moschei în cartierul Al Souk Al Kabir din Bur Dubai:


Bărci de lemn așteptându-și clienții pentru traversarea Creek-ului:


Marți, 20 februarie 2014. Jumeirah este felul principal în meniul acestei zile. Sunt foarte curios să vizitez acest cartier rezidențial modern și bogat, în contrast cu Deira, mult mai sărac și mai tradițional, pe care l-am văzut cu o zi în urmă.

Drumul din suburbiile emiratului Sharjah și până în Jumeirah este îngrozitor de lung. Am întârziat și ratez vizita organizată pentru turiști în fiecare dimineață la 09:45 în moscheea Jumeirah:


Am așadar destul timp să savurez grădina care înconjoară moscheea. Foarte mulți pomi aici, ceea ce demonstrează că arabii sunt profesioniști desăvârșiți când vine vorba de locuri umbrite:


Arhitectură islamică foarte frumoasă:


După prânz mă îndrept spre Majlis Ghorfat Um Al Sheef, comoara ascunsă a cartierului Jumeirah. Este de fapt o casă cu elemente de arhitectură tradițională, construită în 1955 pentru a servi ca reședință pe timpul verii de către șeicul Rashid bin Saeed al-Maktoum, tatăl liderului contemporan al Dubaiului:


Grădină cu palmieri:


Sistem traditional de irigații (falaj):


Salonul de întâlniri (majlis) unde șeicul își primea oaspeții. Găruile din partea superioară a zidurilor creează un sistem natural de ventilație:


Peste tot sunt obiecte vechi. Cel mai mult îmi place acest cufăr de lemn cu decorații:


O terasă generoasă la etaj, cu o foarte bună vedere către grădină. Păcat că nu se poate vedea și marea, deși țărmul este în apropiere, este bine ascuns de alte clădiri:

Înapoi la străzile și plajele din Jumeirah. O vedere de perspectivă asupra zgârie-norilor strălucitori ai Dubaiului:


Turnuri de ventilație tradiționale și Burj Khalifa în planul secund:


Credeți că sunt două construcții mult prea diferite și nu au ce căuta în aceeași fotografie? Mai gândiți-vă. Arhitecții au folosit o sumedenie de elemente de arhitectură tradițională arabă la proiectarea celei mai înalte clădiri din lume.

Apele albastre ale Golfului Persic:


Vineri, 21 și sâmbătă, 22 februarie 2014. Vineri a sosit momentul plecării spre Abu Dhabi, orașul la care am visat de atâtea ori în aeroportul de la Bruxelles. Am citit numai lucruri bune despre Abu Dhabi, un oraș mai mic și mai prietenos cu vizitatorii comparativ cu Dubaiul, și foarte bogat în obiective. Splendida moschee Sheikh Zayed este de departe prima pe listă, urmată de Qasr al Hosn, fortul alb de piatră în jurul căruia Abu Dhabi a crescut și a devenit ceea ce este astăzi.

Conexiuni foarte bune de autocar între cele două orașe. Drumul durează 2 ore și costă 20 de dirhami:


Blocuri de apartamente lângă autogara Al-Ghubaiba:


Vedere din stradă:


20 de minute mai târziu, o cu totul altă imagine a străzii. Suntem pe Sheikh Zayed și totul arată de parcă am fi într-o altă lume:


Ghidul Lonely Planet avea dreptate – Dubaiul s-a dezvoltat într-un ritm amețitor:


Înapoi la valorile fundamentale – nisipurile deșertului lângă Dubai:


Prima vedere a moscheei Sheikh Zayed când ne apropiem de Abu Dhabi:


Autogara din Abu Dhabi:


După cazarea la hotel, primul lucru într-un loc pe care nu l-am mai vizitat niciodată, arunc o privire pe ferestră:


Iarași, înapoi la valorile fundamentale – indicator folositor lipit pe tavan:


Ceva mai târziu, o lungă plimbare la malul mării, cu o bună vedere de ansamblu asupra Golfului Persic și a panoramei urbane:


Vineri este zi de sărbătoare aici, deci merge numai bine un picnic în parc:


Vedere din oraș, la apus:


Ajunge însă cu atâta plimbare relaxantă. Întunericul coboară asupra orașului Abu Dhabi și a venit momentul să sar într-un taxi și să merg la moscheea Sheikh Zayed pentru o vizită nocturnă.

Nicio fotografie, descriere sau experiență povestită în amănunt nu îl pot pregăti suficient pe călătorul care urmează să ajungă la moscheea Sheikh Zayed. Chiar dacă este bine familiarizat cu eleganța acestor locuri sfinte, fie la Cordoba, Istanbul, Cairo sau la Samarkand, călătorul nostru va fi grav afectat de efectele secundare ale Sindromului Stendhal, nu doar la momentul vizitei, ci ore și zile întregi după aceasta. Atât de frumoasă este această moschee și atât de puternică este forța ei de a stârni emoții.

Contrast foarte puternic între cerul negru și cupolele de un alb imaculat:


Un amestec reușit de stiluri arhitecturale – cupolele sunt otomane, arcadele sunt maure, în timp ce intrările în curtea interioară aduc aminte de pishtaq-urile iraniene:


Vedere exterioară a arcadelor și reflexia lor în bazinele care înconjoară curtea interioară:


Este exact ca la Cordoba, doar culorile sunt diferite. Marmură alba și motive florale din pietre semiprețioase (lapislazuli, ametist, peruzea, malahit) traforate și încrustate manual în marmură:


O curte interioară uriașă și albă, pavată cu blocuri de marmură aduse din Macedonia:


Curtea interioară văzută din alt unghi. Deși este seara târziu, lumea continuă să sosească la moschee:


Îmi închei vizita pe la 22:30 și îmi propun să mă reîntorc ziua următoare, pentru că îmi doresc să văd marmura albă a moscheei strălucind în soare:

Sâmbătă, 22 februarie 2014. Apropos de soare – de dimineață, Abu Dhabi este scufundat într-o ceață deasă:


Cerul și orașul arată mult mai bine după micul dejun:


Astăzi timpul este scurt, trebuie să mă întorc la Dubai pe seară. Nu am timp de pierdut, așa că sar într-un taxi și pornesc spre moscheea Sheikh Zayed pentru o vizită diurnă.

Prima vedere, din parcare. Îmi spun că merită cu vârf și îndesat să bați tot drumul până la Abu Dhabi ca să vezi această comoară a arhitecturii islamice:


Sindromul Stendhal, careva? Un amestec fascinant de albastru și alb, pe măsură ce mă apropii de arcadele care înconjoară curtea interioară. Observați reflexia perfecta a cupolelor în apa albastră:


Să intrăm pentru prima data în moschee. Multe motive florale din pietre semiprețioase în prima sală. Audio-ghidul pe care l-am primit la intrare îmi povestește că fiecare floare reprezentată aici este în strictă corelație cu orientarea cardinală a zidurilor:

Toate elementele tipice ale unei moschei sunt de găsit înauntru: covor de mari dimensiuni (se zice că ar fi cel mare din lume, țesut cu lână adusă din Noua Zeelandă și Iran), stâlpi și arcade care sprijină greutatea domurilor și candelabre grele încărcate cu sticlă de Murano și cristale Swarovski (am ceva dubii cu privire la această alegere…):


O cupolă văzută din interior, cu un fin model traforat în piatră:

Zidul qiblah foarte frumos decorat. Observați cele 99 de nume ale lui Alah înscrise în nișele de pe acest zid. Nișa liberă din partea superioaă este păstrată pentru numele sau trăsătura lui Alah încă necunoscută oamenilor:


Vedere de zi asupra curții interioare, unde până la 30 000 de credincioși se pot ruga:


O ultimă privire asupra moscheii Sheikh Zayed înainte de întoarcerea la Abu Dhabi:


Mai am câteva ore de stat la Abu Dhabi. După o masă gustoase cu mezze într-o înfulecătorie libaneză bine ascunsă într-un cartier prăfuit, mă îndrept spre centrul orașului. Pe drum trec pe lângă o mică moschee de cartier, cu o cupolă pictată în albastru închis:


O foarte bună propunere a regretatului Sheikh Zayed al Nahyan. Le urez mult noroc cu implementarea ei:


Vizita la Abu Dhabi nu ar fi completă fără un tur la Qasr al Hosn, fortul alb de piatră considerat a fi locul de naștere al orașului Abu Dhabi și al Emiratelor. Primul său turn de apărare a fost ridicat în 1760 pentru protecția unui puț de apă descoperit recent. Din acel moment, istoria acestui fort se confundă cu istoria orașului Abu Dhabi și, într-o anumită măsură, cu istoria Emiratelor Arabe Unite. În 1971, uniunea celor 7 emirate a fost negociată chiar aici, la Qasr al Hosn, într-o sală construită lângă zidurile sale.

Qasr al Hosn în 1940:


Qasar al Hosn astăzi:


Intrarea în fort, decorată cu plăci de faianță verde:


Zid masiv de apărare și turn de observație:


Văzându-l astăzi cu acești zgârie-nori puternici în plan secund, este dificil să mi-l imaginez pe Qasr al Hosn în urmă cu 70 de ani, dominând țărmul nu doar ca cea mai înaltă clădire construită de om, dar mai ales ca centru al puterii:


Turnurile albe ale lui Qasr al Hosn pun punct celor 36 de ore pe care le-am avut la dispoziție la Abu Dhabi. Îmi doresc foarte mult să revin într-o bună zi în acest oraș minunat.

Duminică, 23 februarie 2014. A sosit momentul să merg în Sharjah, emiratul din partea de nord a Dubaiului care, deși în mod cert mai puțin vizitat în comparație cu vecinii săi mai strălucitori, are foarte multe de oferit. Investițiile în cultură și eforturile de a deschide și menține muzee excelente au fost răsplătite din plin. În 1998, Sharjah a primit de la UNESCO titlul de "Capitală culturală a lumii arabe". Nu este puțin lucru; îmi propun așadar să petrec două zile în acest emirat, având în plan câte o vizită la Muzeul Civilizației Islamice și la cel de Arheologie, precum și un răsfăț culinar în câteva infulecătorii care reflectă diverse tradiții locale.

Călătoria de la Dubai la Sharjah este cel mai simplu lucru posibil: am trecut prin gaura din gard, am sărit într-un taxi și, mulțumită traficului destul de civilizat, 20 de minute mai târziu am ajuns la destinație. Îmi place drumul cu taxiul prin mahalaua industrială de la marginea emiratului Sharjah. Totul arată foarte viu și colorat, pe măsură ce trecem pe lângă zeci și sute de ateliere de reparații auto. Acest loc seamănă foarte bine cu suburbiile aglomerate ale unui oraș aflat pe continentul african. Cel puțin aceasta este impresia mea, de pe bancheta din spate a taxiului.

Șoferul meu nepalez mă duce direct la Muzeul Civilizației Islamice. Clădirea muzeului arată foarte promițător:


Nici interiorul nu arată rău:


Sute de obiecte islamice pot fi văzute în muzeu. În mod special îmi place acest vas ceramic de mari dimensiuni. Pasărea pictată este fix struțul din seria de desene animate Road Runner:


Chiar în fața muzeului, o zonă pietonală:


Și o moschee albastră, în stil Iranian, din păcate nu poate fi vizitată de cei care nu sunt musulmani:


Mă afund și mai mult în cartierele orașului Sharjah:


Un indicator suprinzător: este într-adevăr un muzeu de aviație în Sharjah?


Așa se pare. Între câteva blocuri de locuințe văd un turn de control:


Mai multe detalii pot fi găsite în interiorul Muzeului Al-Mahattah: aeroportul cu același nume a fost de fapt o simplă fâșie de pământ utilizată ca un aerodrom până în 1920. În anii '30, a devenit un aeroport adevărat, o dată ce Liniile Aeriene Imperiale (vechea companie britanică de transport aerian de lung curier) au abandonat ruta care survola Persia și au început să zboare pe o rută sudică, survolând Golful Persic. Șeicul de atunci al emiratului Sjarjah, Sultan bin Saqr al Qasimi, încasa de la englezi o chirie lunară de 800 de rupii pentru utilizarea aeroportului, și îi taxa suplimentar cu câte alte 5 rupii pentru fiecare avion care ateriza aici. Aeroportul a rămas deschis până în 1970, când pista a devenit parte din strada Regele Abdul Aziz.

De Havilland DH-114 Heron, înregistrat G-ANFE și aparținând companiei Gulf Aviation:


Douglas DC3, înmatriculat G-AMZZ și aparținând companiei Gulf Aviation (construit la Oklahoma City în 1945, folosit ca aeronavă militară până în 1953 când a devenit avion civil; a fost scos din uz în 1971):


Înapoi la timpuri ceva mai recente, două cutii negre:


Și celebrul motor CFM 56-5, de găsit pe multe Airbus-uri A320:


După această scurtă vizită neprogramată la muzeul aviației încerc să mă reîntorc la activitățile mele culturale din Sharjah. Muzeul Arheologic este următorul punct în agenda zilei. Îmi este însă imposibil să ajung la el, pentru că niciun șofer de taxi nu are nici cea mai mica cunoștință de existența acestui loc.

Un șofer de taxi prietenos, dar foarte confuz, încearcă să descifeze o harta minusculă într-unul din ghidurile mele Lonely Planet:


Până la urmă, un șofer indian are habar de acest muzeu. Dar este prea târziu, pentru că soarele deja a dispărut în apele Golfului Persic. Mă duce înapoi la Dubai; pe drum îmi explică ce trebuie să le spun taximetriștilor ca să înțeleagă unde vreau să merg: Asociația Cooperatistă Sharjah, strada televizunii. Minunat! Sună ca o parolă secretă inspirată dintr-un film cu spioni. Este un bun exemplu de informație locală extreme de valoroasă.

Luni, 24 februarie 2014. Este ora 10 dimineața și tocmai ce m-am folosit de parola magică. Se pare că este muzică pentru urechile șoferului de taxi. 20 de minute mai târziu ajung la Muzeul de Arheologie, fără bătaie de cap.

Clădirea poartă simbolul muzeului, o cămilă stilizată:


În galeriile dedicate Epocii Fierului găsesc obiectul original, o cămilă înșeuată:


Și două vase neolitice fantastice, cu un model pe care nu l-am mai întâlnit până acum:


După aproape trei ore petrecute în acest muzeul mă opresc pentru un kebap de miel într-o înfulecătorie irakiană. Sau poate ar fi trebuit să comand pește:


Următoarea oprire programată este la Muzeul Maritim, o galerie bine documentată și spectaculoasă care oferă o imagine de ansamblu asupra relației oamenilor cu mările. Acoperă o vastă paletă de activități maritime, cum ar fi pescuitul și scufundările după perle, dar și expedițiile comerciale la mare distanță de casă în bărci de lemn, ajungând până în India și China în Orientul Îndepărtat. Acest muzeu demonstrează de fapt că arabii erau foarte buni navigatori.

Battil-ul este o barcă de lemn, având scândurile cusute una de alta, cu un echipaj de până la 8 oameni. Exemplarul expus în muzeu are aproximativ 90 de ani:


Shasha este o barcă mică, indispensabilă pentru supraviețuirea celor care trăiau din pescuit:

Se pare că arabii nu au fost doar buni navigatori, ci și inventatori foarte iscusiți de instrumente de navigație. Acesta este un kamal, un instrument pentru măsurarea înălțimii Stelei Polare. Utilizarea sa empirică este o poveste pentru mai târziu, dar era cu siguranță un instrument indispensabil pentru marinari, ajutându-i să își stabilească latitudinea:


O pereche de lumini de navigație, în stil maritim. Culoarea roșie marchează babordul (partea stângă a navei); verdele marchează tribordul (partea dreaptă). Exact ca în aviația zilelor noastre:


Îmi petrec ultimele ore în Sharjah plimbându-mă prin oraș și folosind o hartă de hârtie drept ghid. Chiar în centrul orașului trec pe lângă moscheea Regele Faisal, deschisă în 1987. Se pare că este un dar primit de la Arabia Saudită:


Panomara urbană a orașului Sharjah este destul de impunătoare:


Forul Al-Hisn, construit în 1820 de către șeicul Sultan bin Saqr Al Qasimi. Aici se poate vizita un muzeu de arhitectură și etnografie, dar acum întreg fortul este închis pentru renovare:


La apus mă întorc la moscheea Regele Faisal. Un parc bine îngrijit înconjoară moscheea:


Aceasta este Bazarul Albastru, o piață unde se pot găsi mărfuri aduse din India sau Nepal:


Vedere nocturnă a zgârie-norilor din Sharjah, peste golful Khalid:


Vedere nocturnă a moscheei Al-Noor, singura accesibilă turiștilor (doar în zilele de luni, cu rezervare obligatorie în avans):


O lungă plimbare în jurul golfului Khalid încheie cele două zile petrecute în Sharjah. Acest emirat este într-adevăr extraordinar pentru că reușește să umple cu succes vidul cultural lăsat în urmă de Dubai și Abu Dhabi. Grație muzeelor sale foarte bine gândite, vizitatorii acestui emirat înțeleg că istoria Emiratelor Arabe Unite și a întregii regiuni din jurul Golfului Persic nu începe de fapt cu descoperirea rezervelor de petrol în anii '70. Iar acest lucru nu este foarte evident atunci când te plimbi pe marginea autostrăzii Sheikh Zayed în Dubai sau când ești propulsat spre cer prin puțul unui lift, urcând trei etaje într-o singură secundă în miezul lui Burj Khalifa cel strălucitor.

Marți, 25 february 2014. Este ora 5 după-amiaza și, deși mă aflu pe terasa în aer liber de la etajul 124 în Burj Khalifa, nu observ manifestarea niciunui simptom specific Sindromului Stendhal. Înțeleg foarte bine că acest zgârie-nor este de fapt un proiect extraordinar de inginerie și arhitectură. Desenul și structura sa de rezistență sunt inspirate de Hymenocallis, o floare care supraviețuiește în deșert, și de minaretele în spirală din vechea Mesopotamie. O bună parte a efortului de comunicare din jurul acestei clădiri se concentrează pe legăturile sale cu natura și cu arhitectura veche arabă. Deși m-am aflat acolo și deși m-am urcat până la punctul de observație la o înălțime de 425 metri, toată această experiență nu mi-a spus mare lucru. Foarte ciudat, Sindromul Stendhal a fost complet absent. Îmi spun iarăși: Aceasta este cea mai înaltă clădire din lume. Hmm… nu mi se aprinde beculețul.

Cu toate astea însă, mi-a plăcut foarte mult toată poezia din jurul acestui zgârie-nor. Arabii se pricep bine la asta:


(Sunt forța care ridică cu mândrie privirea lumii către cer, depășind orice limite și așteptări. Mă înalț grațios din mijlocul deșertului și cinstesc orașul cu o nouă strălucire. Sunt o uniune extraordinară de inginerie și artă, cu fiecare detaliu studiat cu grijă și frumos meșteșugit. Sunt forța care dă viață aspirațiilor colective și reprezint uniunea estetică a multor culturi. Stimulez vise, provoc emoții și stârnesc creativitatea. Sunt magnetul care atrage turistul cu ochii săi larg deschiși, imortalizând cu nesaț momentul său fotografic, sunt centrul distracției și a celor mai bune cumpărături și experiențe culinare, și sunt căminul elitei întregii lumi. Sunt inima orașului și a oamenilor săi; sunt indicatorul care definește ambiția lui Emaar și visul strălucitor al Dubaiului. Mai mult decât o simplă clipă în timp, definesc momente pentru generațiile viitoare. Eu sunt Burj Khalifa.)

Și mi-a mai plăcut și vederea panoramică asupra întinderii urbane nesfârșite a Dubaiului:


O perspectivă ceva mai largă: moschee albă cu Burj Khalifa în plan secund (fotografie făcută din Jumeirah):


Joi, 27 februarie 2014, ora 18:00, fusul orar standard al regiunii Golfului Persic. Șoferul meu din Pakistan, arvunit mai devreme pentru lungul drum către Dubai World Central, aeroportul din mijlocul pustiului, înconjurat de nisipurile galbene ale deșertului, mă așteaptă în partea dinspre Dubai a gradului.

Le fac cu mâna peste gard prietenilor mei rămași în Sharjah. Călătoria se apropie de sfârșit după nouă zile minunate petrecute în trei emirate aflate pe țărmul sudic al Golfului Persic. Arunc o ultimă privire la blocurile de apartamente din Sharjah:


O oră mai târziu, după un ambuteiaj îngrozitor în zona Jebel Ali a autostrăzii Sheikh Mohammad bin Zayed, ajungem într-un final la Dubai World Central:


Cred că acest aeroport, care utilizează pe moment o singură pistă din cele cinci planificate, este un paradis atât pentru pasageri cât și pentru piloți. Doar câteva companii operează zboruri la și de la DWC; pentru piloți trebuie să fie o plăcere să aterizeze și să decoleze aici, spre deosebire de aeroportul Dubai Internațional, unde căile de taxi și platformele aglomerate trebuie să fie un coșmar, ca să nu mai vorbesc de lungile și obositoarele momente de așteptare în spațiul aerian deasupra Dubaiului, din cauza numărului limitat de sloturi pentru aterizări.

Joi, 27 februarie 2014, Dubai World Central Al Maktoum International Airport (DWC/OMDW) – București Otopeni (OTP/LROP)
Distanță: 3389 KM/1835 NM
Zbor: W6 3256
Timp alocat pentru acest segment: 21:55 - 01:25
Timp real de zbor: decolare 22:10 (GMT + 4) – aterizare 01:10 (GMT + 2)
Durata zborului: 5h00m
Echipament: Airbus A320, înmatriculat HA-LWQ, livrat la 29 iunie 2012
Grad de încărcare: 110 pasageri din 180 (62%)
Loc: 30A (babord, ultimul rând de scaune)


Vedere din terminal, singurul birou de înregistrare deschis este cel pentru zborul către București:


Doar patru zboruri de pasageri vor pleca în această seara de la DWC, două către destinații din regiunea Golfului și alte două către Europa:


În ciuda numărului limitat de pasageri, obsesia cumpărăturilor bântuie nestingherită în zona sterilă a aeroportului:


Zona porților este spațioasă:


Aceștia sunt pasagerii pentru zborul Wizz către Sofia:


Poarta 12 pentru București Otopeni:


Nava noastră, Lima-Whiskey-Quebec, aterizează la timp de la București. Îmbarcarea începe puțin mai devreme decât în orar:


Aeronava Wizz cu destinația Sofia, împinsă înapoi cu puțin timp înainte de pornirea motoarelor. Observați lumina verde de navigație din vârful aripii:


La 21:30 toată lumea s-a îmbarcat. Sunt așezat în ultimul rând, ca întotdeauna. Ușa stanga-spate este încă deschisă și mulțumită liniștii care înconjoară acest aeroport aud zborul spre Sofia rulând pe pistă și decolând:


Echipajul anunță durata zborului din această seară: 5 ore într-un Airbus cu fuselaj îngust. Există oare vreun mod mai plăcut de a-ți petrece noaptea?

Motoarele sunt pornite la 21:46. Avem de ocolit tot aeroportul până să ajungem în capătul pistei 30. Acolo ne ne oprim câteva minute și așteptăm un avion cargo să aterizeze. Ne aliniem pentru plecare pe pista 30 la 22:05 – aceasta este o încercare nereușită de a-i fotografia balizajul median:


Mă aștept să avem parte de o decolare directă, fără oprire după aliniere, dar mă înșel. Ne oprim în capătul pistei 30 pentru încă vreo 5 minute. În cele din urmă, la 22:10, motoarele se rotesc până la puterea necesară pentru decolare și frânele sunt eliberate. Pasărea noastră accelerează pe pista 30 și se apropie de momentul în care oprirea devine imposibilă.

Un puști de vreo 8 ani stă în rândul 29, în fața mea. Are nasul lipit de geam și ochii larg deschiși. Simte accelerația în spătarul scaunului și vede luminile aeroportului dispărând în urma noastră cu o viteză fantastică, iar la desprindere scoate un lung și sincer uaau. Iată pe încă cineva cu adevărat fascinat de aviație.

În timp ce urcăm prin spațiul aerian întunecat deasupra Golfului Persic, pasagerii din jurul meu profită din plin de condițiile generoase de la bord:


Urcarea este lipsită de orice evenimente și liniștită. Sunt sigur că motoarelor noastre le priește aerul răcoros al iernii din Emirate. Nu aș vrea să încerc această decolare în timpul verii. 40 de minute mai târziu, acesta este orașul Doha, la babord:


La 2 ore de la decolare, la 00:10 fusul orar standard al Golfului Persic, acesta este Baghdadul:


După ce serviciul la bord se încheie, luminile din cabină sunt reduse. Modul de noapte este activat:

Când mă uit la această fotografie, versurile lui David Bowie din "Odiseea Spațială" sunt singurul lucru care îmi trece prin cap: For here / Am I sitting in a tin can / Far above the world / Planet Earth is blue / And there's nothing I can do // Acum / Mă aflu în această cutie de tablă / Departe, deasupra lumii / Pământul este albastru / Și nu-mi rămâne nimic de făcut:


2 ore mai târziu începem coborârea în iarna Europei Orientale. Pasărea noastră se luptă cu câteva smucituri mai serioase în timp ce coborâm prin aerul încețoșat. ILS-ul aeroportului își trimite undele radio invizibile pentru a ne conduce în siguranță prin ceața densă către pista 26-Stânga. Roțile jos la 01:10, ora locală.

Nava noastră parcată la terminal, lângă YR-BGH, un Boeing 737 wingletat, vechi de 11 ani, al companiei Tarom:


Vineri, 7 martie 2014. Iau o pauză după toți zgârie-norii strălucitori pe care i-am văzut și petrec un sfârșit de săptămână relaxant la Sighișoara, o cetate medievală din Transilvania. Se pare că este singura cetate medievală din Europa încă locuită.

Turnul cu ceas, simbolul cetății, construit în secolul al 13-lea:


Îmi place contrastul dintre imaginile urbane ale Dubaiului care mi se plimbă prin creieri într-o buclă continuă și ce văd de fapt pe fereastră în Piața Cetății din Sighișoara:


Sighișoara este cel mai bun loc în care aș putea începe lucrul la jurnalul de călătorie al expediției în Emiratele Arabe Unite.

Dubaiul îmi rămâne în minte ca un vis al deșertului…



Vă invit să răsfoiți și alte jurnale de călătorie:
Greece Or Sicily? Dazzled By Greecily
Chasing the Summer Sun: From Brussels to Dalboka
A Story about Portugal
De Ramadan si Eid-ul Fitr in Anatolia Orientala (9 episoade)
Doua tari, o singura insula: Cu W6 in Cipru si Cipru de Nord
Final de octombrie la Bruxelles și Knokke-Heist
OTP - BRU - OTP
Patru zboruri matinale spre varful El Teide
Andaluzia si Tanger cu RyanAir
Bruxelles cu Tarom, Paris cu trenul
Spre nord cu EasyJet: Bucuresti - Milano - Stockholm - Umea
RyanAir: Constanta-Pisa-Constanta
Bruxelles cu Tarom
Gratar in HydePark: de 1 mai cu EasyJet la Londra
Madrid cu EasyJet
Sus In jos
strainu
Flight Level 300
Flight Level 300


Numarul mesajelor : 333
Varsta : 33
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/04/2010

MesajSubiect: Re: Zero zgârie-nori strălucitori   Lun 12 Mai 2014, 12:34

Mersi pentru efortul de traducere Mihai!
Sus In jos
alexxxxx
Flight Level 100
Flight Level 100


Numarul mesajelor : 146
Varsta : 34
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 06/09/2009

MesajSubiect: Re: Zero zgârie-nori strălucitori   Lun 12 Mai 2014, 15:19

Si eu apreciez si cred ca are cu mult mai mult farmec.
Sus In jos
kampfmaschine
Moderator
avatar

Numarul mesajelor : 1926
Varsta : 38
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 09/01/2010

MesajSubiect: Re: Zero zgârie-nori strălucitori   Lun 12 Mai 2014, 21:03

Si mie imi place mai mult in romana. Si are si diacritice. Big like Smile
Sus In jos
metalactual
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 538
Varsta : 49
Localizare : Buc.
Data de inscriere : 19/02/2008

MesajSubiect: Re: Zero zgârie-nori strălucitori   Sam 23 Aug 2014, 21:37

Si eu dau "laic"...tot e la moda...lol.
Imi place in romana, "engleza" mea fiind "butucanoasa".
Thx @mihai !!

Nu mai stiu politica forumului....pot sa pun link catre "softpedia" ?
Am postat acolo niste impresii/poze despre/cu Dubai...imi este lene sa le urc aici....
Sus In jos
shouriken
Administrator
avatar

Numarul mesajelor : 3401
Varsta : 62
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 16/04/2009

MesajSubiect: Re: Zero zgârie-nori strălucitori   Dum 24 Aug 2014, 08:58

Poti sa pui link-uri spre Softpedia, dar pozele vor fi vazute doar de cei autentificati acolo.
Sus In jos
metalactual
Membru activ
avatar

Numarul mesajelor : 538
Varsta : 49
Localizare : Buc.
Data de inscriere : 19/02/2008

MesajSubiect: Re: Zero zgârie-nori strălucitori   Dum 24 Aug 2014, 13:56

Ai dreptate, am uitat ca trebuie sa ai cont...eu fiind logat  automat...

Mai bine postez ceva adevarat.
Site-ul este probabil cunoscut de catre multi forumisti, insa poate ca unii nu stiu de el.
Eu ii urmaresc pe rusi inca de cand au pornit proiectul si imi face mare placere sa revad locuri prin care am fost si multe prin care nu am fost, intr-un mod pe care nu il voi putea experimenta personal.

Dubai, dar nu numai, puteti vedea intreaga lor arhiva....neaparat full screen:

360 video, the Emirates (UAE)• High resolution (full video)

Virtual Tour over Artificial Islands in Dubai, UAE

Poze:
UAE, Dubai City
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Zero zgârie-nori strălucitori   

Sus In jos
 
Zero zgârie-nori strălucitori
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Kavak Yelleri . Cu capul in nori (2007) prezentare

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
ROMANIAN SPOTTERS :: SPOTTING :: Trip Reports-
Mergi direct la: